Când spun tata, spun cumva pe nume unei părți din mine care nu are un nume anume în dicționar. Inima este inimă, mâinile sunt mâini, ochii sunt ochi și tot așa. Tata, însă, nu pare o persoană de sine stătătoare în univers, tata este o parte din mine. O părticică din inimă, din mâini, din ochi, din creier, din gesturi, din căldură, din atingere, din tot.
Poate însuși motivul din spatele dorinței de a trăi tot. Tu vrei totul, cum cineva odată mi-a spus. Da, ferm am răspuns.
L-am simțit dintotdeauna pe tata într-un mod atât de subtil și, totodată, poate cel mai profund. Nu este tatăl care a auzit cum se face, a fost învățat cum să fie, a văzut el în filme sau chiar în familia lui, pe vremea când era copil. Este tatăl care ne ia în brațe pe toți întotdeauna cu aripile lui crescute din intuiție. Nu ne luăm în brațe cu toții tot timpul, deși, dintre noi toți, eu și tata avem această înclinație spre a ne lua în brațe; una, două, brațe. Brațe, brațe, spune Inga, fiica mai mică a fratelui meu, ridicând mâinile în aer, de la cei 60 de centimetri ai ei, ori de câte ori vrea să fie luată în brațe și ~ sus ~ ajunge, bineînțeles. Un nou membru tocmai s-a alăturat clubului vostru de iubăreți, cum spune mama. Se aud niște aripi venind imaginar înspre fiecare dintre noi și ceva special se creează un văzduh, ceva în aer plutește. Delicat. O intuiție. A lui tata. El știe, dar nu-și impune vreodată părerea. O spune calm, o singură dată, și te face să gândești, să-ți pui întrebări în așa fel încât să-ți poți da și răspunsuri. Mai devreme sau mai târziu.
O spune în așa fel încât să nu te abată de la drum, să nu depinzi de el, ci mai degrabă din umbră te veghează, lăsându-te pe tine să fii propriul tău creator. Te face să începi să crezi în propria ta putere. am învățat că intuiția nu apare peste noapte. Te surprinde, din nou și din nou, pe parcursul călătoriei numite viață. Este important să ai repere (părinți, iubit(ă), prieteni, anturaj sau orice îți dorești) (părinți, suflet pereche, prieteni, anturaj sau orice îți dorești), dar este esențial să vrei să fii tu, să îți asculți sufletul.
Când m-a luat tata și la discuții despre sex — într-un moment-cheie al vieții mele, când o relație îmi răsucea mintea în loc să facă dragoste cu ea în cel mai magic mod — au început să-mi tremure genunchii, mi s-a pus un nod în gât, totul era pe masă. Dar atunci am știut cât de extraordinar este tata.
Într-o seară, când încă locuiam cu părinții, o prietenă a venit pe la noi și am discutat cu toții despre o vacanță. Mulți ani mai târziu, mi-a spus cât de uluită fusese să o vadă pe mama stând pe genunchii tatălui meu, cu brațele lui în jurul ei, pe canapea. Era uluită de lejeritatea de care niciunul dintre noi nu era măcar conștient. Eu am fost uluită că ceva atât de firesc pentru mine ar fi putut ului pe cineva; pentru mine a fost întotdeauna ceva natural.
Și începi să înțelegi lucruri…
Iubirea, am învățat, nu înseamnă dependența de cineva. Este independența, chiar. Iubirea este acel ceva pe care aproape că nici nu-l simți. Este acel ceva atât de rafinat, sensibil, gingaș, pătrunzător, fin, distins încât aproape că nici nu îmi vine să închei în vreun fel fraza. Numai ca să nu o pun într-o cutie, să nu o pun cumva în vreo categorie. Tata am simțit că mi-a dat mereu libertate în timp ce am fost fata lui tata. Mama și cu mine suntem fetele lui tata. Fetele mele în sus, fetele mele în jos; nu i-am dat pace vreodată. Zâmbet larg. Din fericire, tata are și un fiu. I-am surprins odată într-o discuție în care am încercat să intervin, dar nu am avut cum. Erau ei doi, tată și fiu, pe valul lor, chiar dacă eram noi trei, în sauna noastră. Vorba vine; eram la o piscină care avea și o saună. Atunci mi-am zis în gând De ce nu ai venit și tu, mama?
Nu l-am auzit pe tata vreodată să spună că este obosit. Operații, salvat vieți, pacienți care nu se mai opresc din întrebat orice la orice oră din zi sau duminică seara, fetele lui, băiatul care, deși chirurg ca el s-a făcut, a petrecut pe când era adolescent cum nici măcar el nu cred că a visat. Totul cu o naturalețe, ușurință și întotdeauna implicat sută la sută în orice se implică. Tata stă la masă, dar nu simte nevoia de a se face simțit. Tata este prezent, de multe ori mai prezent prin tăcere decât mai auzit prin discuții de dragul discuțiilor. Tata nu este bărbatul care iese cu bărbații. Tata iese dacă vrea să iasă. Tata este pe valul lui mereu. Așa cum este și fratele meu. Sunt diferiți, dar e ceva ce au în comun și știu că îmi doresc la bărbatul meu. Este autenticitatea. Sunt reali. Sau e un fel de grație? Integritate. Bunătate. Un tip special de loialitate?
Să crești alături de un tată puternic și plin de bunătate te face să ai încredere în bărbați.
Sau vreun nu mamei. Tata nu aruncă vorbe doar ca să te facă să crezi că îți va aduce luna și stelele, că această lume este toată un sclipici, viața este roz și că, dacă rămânem pozitivi, totul va fi bine. Este ce îi spun eu mereu. Oamenii, din păcate, au limite, Cristina, mi-a spus odată în timp ce conducea. Pe de altă parte, însă, tata este cel care mă face să am încredere în orice aleg să am, atâta timp cât vine dinăuntrul meu, am mintea deschisă, inima aprinsă și nu mă opresc vreodată din drum.
Mă opresc doar ca să aud liniștea, să privesc în ochi iubirea, să mă uit în jur, să văd cum cresc fructele în pomii plantați de el, cum înfloresc florile, să fac poze cerului, să filmez ploaia, să plutesc pe valuri ~ la propriu și la figurat.
Dar, Doamne, cum sunt și momentele în care mă ia la vreo discuție în care mă scoate complet din visare. O nu, este unul din acele momente, îmi spun. Cristina, nu o să îți spun asta încă o dată, îți spun acum. Tu… ? Sunt momentele în care mă pune pe mine față în față cu mine, am ajuns să înțeleg. Nu este despre autoritate, ci despre dorința lui de mă ști bine. Sau despre verificare; nu mi-a controlat vreodată temele pentru acasă sau carnetul de note. Nici nu era nevoie, știam de existența posibilității și era suficient. Valabil și cu mama; ei doi, mereu în echipă. Când veneam (dimineață) acasă de la dansat toată noaptea, se uita la mine, mă mirosea – o eventuală dependență a mea (sau a fratelui meu) de tutun îl îngrijora. Sau de orice. Cola, chiar. M-a învățat involuntar să nu depind decât de mine, dar să și iubesc cu toată inima. Fericirea ta este responsabilitatea ta.
Una dintre cele mai interesante povești de viață pe care am auzit-o vreodată este a lui tata și nu face vreun scop din asta, din a o face auzită. Nu, sunt serile în care ne apucă (sau nu) discuțiile sau diminețile la cafea, când vine la mine preț de câteva momente. Nu este genul să se întindă în plină zi și să așteptăm să treacă orele. Este mereu cu hai în brațe, cu excepția momentelor în care o are pe cea mai mică nepoată a lui în brațe. De foarte puține ori imi spune tata nu la ceva, dar acel da vine mereu și din încrederea că ce îmi doresc, îmi doresc curat și cu adevărat.
De asta a fost nevoie să vadă mereu în ochii mei. Te-am prins, tata!
Un nu care îmi vine acum în minte este Cristina, nu mă pot obișnui cu ceasul la mână, lasă-mă cu lucrurile astea. Acest lasă-mă a avut mereu un farmec. Tata este printre puținii bărbați pe care îi cunosc care nu suportă niciun fel de bijuterie pe corp. Sunt sigură că vine și din rutina de a fi trebuit toată viața să își dea jos de pe el orice nu este steril din cauza (sau datorită) menirii de a fi chirurg. Întâmplătoare să fie oare specializarea de coloană vertebrală?
Aceeași specializare a fratelui meu, Radu, este o confirmare. Este moștenire. La fel cum este și dedicarea pe care am văzut-o, din nou și din nou la tata, de a ghida ființe umane care au chemarea de a deveni cei mai buni chirurgi de pe acest pământ.
Fascinant a fost răspunsul lui tata la întrebarea mea de acum câțiva ani, întâmplător, la un prânz. Tata, tu ce visai să te faci când vei fi mare? Aviator, mi-a răspuns. Am rămas cu ochii cât globul, dar mi-am dat seama că universul asta l-a adus să devină.
Liber dintotdeauna ca pasărea cerului.
Tata m-a făcut să cred în potențialul iubirii ideale. Am vazut cu ochii mei, de-a lungul vieții până acum, că este posibil. Nu doar în filme sau povești cu prinți și prințese, lume. Ci și în viața reală, menită a fi cu regi, ca tata.
Și regine, ca mama. Mama a lucrat în bancă, aproba proiecte de construcții, și-a dorit să fie doctoriță. Hm. Ei au povești total diferite de a mea sau a fratelui meu, dar inima, inima… Nu mai închei fraza.
Tata… Tonul folosit este plin de artificii, însoțit de inimi în ochi, un zâmbet larg pe buze ~ ce nu poate fi ascuns, dar care ascunde el, de fapt, și un dat din cap ce implică un aproape prea frumos pentru a fi adevărat (și este) ~ și un zâmbet în suflet pe care foarte puțini îl pot descifra.
Descifra, cifre, numere, matematică, viață, chimie.