x
8167

XO

aprilie 07, 2017

Ți se întâmplă vreodată să trebuiască să ieși din casă și să stai prins în ceva și să știi că trebuia deja să fi ajuns unde trebuia, dar ceva parcă te tot ținea? Nu pentru că nu ai vrea să ajungi unde trebuia (vei ajunge oricum unde va fi fost trebuit), dar pentru că vrei să mai stai în acel ceva un pic?

Rimează sau mi se pare?

Într-un videoclip. Să zicem.

Intru câteodată în niște faze și ori refuz să ies din ele pentru că îmi plac pur și simplu, ori mă folosesc de ele ca sa mai amân puțin realitatea și să rămân în lumea mea. Asta nu ar fi chiar sănătos și refuz să cred că despre asta ar fi vorba.

Sau poate chiar asta este?! ***Sănătos.*** Suntem toți preocupați de a manca bio, de a face parte din slow fashion, de a trăi momentul, de a face mișcare, de a socializa într-un mod avid în online deja, dar de capul nostru cine să aiba grija dacă nu noi? De lumea noastră.

De suflet se mai poate ocupa și altcineva. ***În cel mai fericit caz.*** Cazurile cele mai fericite se întâmplă atunci când „cazul în cauză” își dorește cu adevărat și sincer pe acel altcineva în care să își dorească să mai stea. Metaforic, să zicem. Și cred că acel altcineva apare după ce cineva s-a preocupat mai întâi de mintea cuiva, pentru ca mai apoi să o poată primi deschis și pe a altcuiva.

Și tot așa, reciproc da.

Trebuie să ies din casă ca să fac ce trebuie. Ce-mi place să fac ce trebuie din plăcere. Aici este idea. Îmi place.

Îmi place și să mă uit încontinuu la videoclipul de mai sus. Este simplu, dar câteodată parcă exact de simplu și nimic mai mult avem nevoie. „Simplul” ne face să ne simțim bine. Nu am nevoie de această melodie. Dar îmi place. Îmi dă o stare de bine și până la urmă asta ar trebui să știm că trebuie. Fără vreo explicație anume, ceva sau altcineva-ul de mai sus să ne facă să ne simțim bine. Despre asta este vorba și în videoclip.

Despre acest bine pe care toți îl vrem într-o măsură sau alta, fie că o recunoaștem, fie că nu. Mulți sunt recunoscuți pentru a fi pesimiști, dar sunt sigură că toți speră acolo măcar și un 1% să fie într-o zi și optimiști. Și optimismul vine din acest „bine”, iar acest bine vine și el de la un… Rollecoaster. Și la propriu, și la figurat.

Ca în videoclip, uită-te! Ca în „cel mai fericit caz”.

Cu haz.

Noi suntem „cazurile în cauză”.

În lumea noastră. În parcul de distracții.

Nimic nu trebuie până la urmă. Cel mai interesant este atunci când doar ne dorim. Când doar ne place. Nu trebuie să ne dăm în rollercoaster, dar ce ne mai place când simțim cum ne bate inima și când nu ne mai putem închide gura.

De râs.

Mă rog, de ieșit din casă tot trebuie să ies ACUM.

Hey, this is Cristina Pavelescu wearing a music cassette sweater, decoding (life) style and writing from wherever, yet always living in OZ, a world I invite you into. To smile in front of our screens (and live one day), put any kind of questions, answer in writing (or imagination) and marvel at fashion which is, in fact, style.

FOUNDER AND EDITOR

View All Articles