Puține lucruri se pot compara cu bucuria pe care un om o poate simți într-o zi de vineri în care poate să stea acasă (unde încă mai miroase a brad) toată ziua, ÎN PIJAMA, afară să ningă, ceaiurile să curgă în timp ce mierea e mâncată la unison împreună cu ursul, cartea abia așteaptă să fie deschisă în plină zi măcar și pentru 15 minute, muzica se aude de pretutindeni.
Într-o zi ca asta, timpul parcă se dilată, dar asta numai până la ora 5 dupa-amiază când omul face ochii mari și își dă seama că se duce frumoasa zi și tot ce iși propusese pentru ea trebuie să fie făcut în puținele ore rămase. Cunoscută panica?
Știm cu toții cât de ușor este să o lași pe mâine. Acest articol, însa, nu. Trebuie postat vineri pentru că este vorba despre vineri. Știm de ce despre vineri.
Și dacă, de obicei, îl scriu cănd ajung acasă, super entuziasmată, pentru că urmează să petrec un timp ce s-a dilatat încă de pe drumul înspre casă, a luat forma unei pizza și rămane așa până pic lată și adorm pe unde apuc prin casă, după ce nu a mai rămas nicio pizza (nici la propiu, nici la figurat), astăzi este diferit.
Azi a nins ca-n povești și am inversat… poveștile. Adică am făcut de dimineață ce fac, în general, seara. Vinerea. Zburd de bucurie prin casă. Doamne, cum sunt zilele astea câteodată! Și iată că este exact ora 5 acum. Azi sunt omul pe care tocmai ce l-am descris mai sus. Și tocmai am făcut ochii mari.
M-am pregătit de aseară, însă. Cu propunerile:
Filmul: ” Wedding crashers „. Nu-l văzusem. Știu, nici mie nu îmi vine să cred. Îmi doream să mai fi existat o comedie cu energia acesteia, pe care să nu o fi văzut (de 100 de ori) și la care chiar să îmi vina să râd. Și am râs.
Am citit (în sfârșit!) astăzi un interviu pe care îl aveam deschis de cel puțin 2 săptămâni (ziceam ceva și despre „ce poți face azi…” mai sus?) și a fost cum mă așteptam. <– Interviul. Și știm ce greu este să se ridice ceva la așteptări, în general, și – da! – cele mai tari rămân „ceva”-urile la care nu ai niciuna. Cu Peter Dinklage (Tyrion din Game of Thrones) era cam la sigur treaba. Este cu o treaptă mai sus decât Jon Snow. La preferințe acolo. Cât să fie la aceeași înălțime.
Ca mai apoi să dau peste acest video cu Andrew Garfield pentru care se pare că dezvolt o afinitate din ce în ce mai mare și nici măcar nu am văzut încă ” Hacksaw Ridge „, nominalizat la Globurile de aur.
A! Mi-am propus să nu mai las lucruri pe mâine sau pe mai incolo. Să vedem ce iese.
Muzica de peste zi pregătită pentru dans și cântat din fundul plămânilor:
Te aștept ca și când, în comentarii mai jos (e foarte simplu să o faci), cu recomandările tale, pentru că știi ce se spune:
Uh! Se aude ușa, mă întorc imediat cu poza din zăpadă, în pijamale.
M-am întors:
Gata, pregătită să ies în oraș să mănânc pizza. Sper să nu adorm pe undeva, conform „tradiției”.