Și zâmbet, da! Și chiar dacă te-ai aștepta să vorbesc despre – să zicem – fluturi, pentru că fluturii sunt cunoscuți pentru ochi pătrunzători și zâmbet molipsitor, eu de fapt mă refer la compunerea unor ținute.

În cazul în care vrem să ne-mbrăcăm. Poate vrem mai degrabă să ne dezbrăcăm acum că a venit primăvara.

Și fluturii zboară. Zboarăăă (cu tonul de „te mănââânc!„, vocea lui Batman, nu Mary Poppins).

Mi-am dat seama zilele trecute, când mă tot chinuiam să arunc repede ceva pe mine ca să ies din casă, că în mintea mea totul începea de la ochi. De fapt de la soarele în ochi, senzație pe care chiar dacă o ador și de care îmi era așa de dor, nu pot să o ignor la infinit. De fapt, nu pot să o iubesc la infinit. Ba da, de iubit pot, dar de a o lăsa în ochi la propriu – fără nicio personificare, zic – nu.

Sau, mă rog, o fi doar o scuză ca să port ochelari de soare, oare?

Uitatul la soare dimineață și după-amiază chiar are legătură cu ceva endorfine pe undeva totuși, apropo.

Am o mică obsesie cu ochelarii de soare. Cu modelele clasice Ray-Ban, pe negru, pe care nu le mai găsesc. Pe niciuna! (!!) Imaginează-ți panică. Toate buzunarele gecilor, toate gențile, mese, măsuțe. Nimic. Dar cum nimic nu este întâmplător, dacă nu ajungeam să recurg la ochelarii Dolce în toată această săptămână, nu ajungeam să mă îmbrac în fiecare zi în funcție de ei și, prin urmare, să fiu aici.

*** Și iubesc să fiu aici. ***

Și o dată mi se aprinde lămpița, notez ideea pe unde apuc, fac pozele într-una din dimineți și tot amân să scriu.

Cred că îmi place prea mult, iar expresia „pleasure delayer” („cel care amână plăcerea”) nu este mereu cea mai bună soluție pentru a duce lucrurile odată și-odată la bun sfărșit. E sfârșitul, e drumul până la sfârșit. Totul ne place! Primăvara.

Noroc că nu am amânat să mă îmbrac, căci despre asta vorbim noi de fapt aici.

Wayferer, Clubmaster și Aviator merg la orice întotdeauna.

Ochelarii (pe care încă îi am și de care îmi place mult, nu zic) de față nu. Parcă nu. Sunt un pic mai eleganți și am simțit nevoia să îi „tai” în fiecare zi cu câte ceva. Perechea lui de pantaloni. Sweatul aruncat peste salopetă. Sneakerșii. Pantalonii de pijama. Ceva.

De ce? Pentru că o ținută pusă la punct din cap până-n picioare nu este întotdeauna în acord cu starea mea interioară. Aproape niciodată „pusă la punct”. Mintea mea mereu face câte ceva. Se joacă.

Sau vrea totul cât mai simplu. Cât mai simplu, dar totul! 

1. Aici? Era luni. Pantalonii sunt cei de mai sus, bărbătești. Trebuia!

Fără centură m-am simțit ca-ntra noua.

2. Patalonii de pijama. Vorba bine. Cu sacoul m-am scos. Nu mai par de pijama. Nu sunt de pijama, hello!

3. Miercuri am avut o mini petrecere. Mini detaliu și eu. Sandalele cu sclipici la pantalonii de mai sus. Seara, normal. Am mereu o pereche de sandale de petrecere în portbagaj.

4. Joi!

5. Mai jos este ținuta pe post de „trigger” („declanșator”). Am purtat-o într-o noapte de club și foarte greu am mai ieșit din ea. Am purtat-o iar vineri. Și vine iar weekendul. Aș tot purta-o. Zi de zi. Dar cred că există vreo lege nescrisă pe undeva cum că nu putem să facem asta. Mai bine așa. Ne jucăm mai mult.

Și vine iar weekendul!

P. S.: Eu vorbeam despre fluturii din stomac, cei adevărați mă sperie puțin. Știai că vin din viermi și trăiesc o singură zi?

6. Dar am spus ceva și despre o salopetă. Iat-o! Sâmbătă, duminică parcă nici nu mai vrei să te gândești la „Cu ce să mă îmbrac?” așa că nu o face, pune o salopetă și ieși. Gândește-te la fluturi. Nu numai în weekenduri, hello.