Când aproape că nici nu poți numi o rochie o haină (sau poți când știi că hainele sunt, practic, cele care te ating întruna de cum le pui pe tine) (yay!) și când știi că rochia și-a făcut-o mama la croitor când tu aveai șapte ani și de atunci ai avut-o, cumva, constant în fața ochilor și, după mai bine de douăzeci de ani, o pui pe tine (să te atingă întruna, da), cum poți să mai consideri vreodată că hainele sunt doar haine?
Poți, nu zic nu. Zic doar că unde ar mai fi fun-ul dacă ne-am îmbrăca și arrivederci? Dacă tot e să ne-mbrăcăm, zic. Dacă n-ar fi, ar fi super, dar dacă tot e? Și dacă tot o facem în fiecare zi, poate și de mai multe ori pe zi?
Aș putea să nu mă opresc. Și eu simt asta.
Oh
La-La
Ca să te bucuri de modă, nu este necesar să stai în primul rând la prezentările de modă, deși Doamne, cât îmi plac! Eu, de exemplu, ador hainele pentru cum mă fac să mă simt și pentru puterea pe care o au de a scoate ce e mai bun din noi. Sau a transforma. Poți să fii orice vrei să fii!
Fundu’ goool (!), spuneau fetele fratelui meu când erau mai mici și alergau prin casă în fundul gol, evident.
Sau poți să fii un lup și nu mai ai nevoie de pantofi, haine etc.
Hainele afectează lumea mai mult decât lumea își dă seama. Plus că moda este o industrie de un trilion de dolari. Zece la puterea a douăsprezecea.
Ideea este că am purtat rochia într-o seară în care aproape că nu era să ies, dar odată îmbrăcată și ieșită din casă, ziceai că era 8 dimineața, nu 8 seara, atât de ca un zmeu mă simțeam! Zmeul pe care îl înalță copiii, nu zmeu ca atunci când te simți zmeu? Sau de acolo vine expresia? De la copii? Oh!
Niște pantofi cu toc ar fi fost și mai și, dar altfel nu cred că mi-ar mai fi trecut neapărat prin cap să mă cațăr pe piloni. #firstworldproblems
Sau cine știe?
Vag îmi aduc aminte ce s-a mai întâmplat în ziua în care am făcut poza cu mama în rochia rochiilor în afară de lumina din acea zi. Aerul… Proaspăt. Mama. Cristalină. Mama, a fost în prima (prima!) sau ultima zi de școală (din clasa întâi)? După fața mea, nici nu știu ce aș spune. Parcă prima după expresie, dar este foarte posibil să fi fost și ultima. În clasa întâi cui îi păsa? Vacanță, școală, viață, același lucru.
Dar aerul…
Și fără nicio legătura sau toată legătura din lume:
