Cu Praga am făcut cum fac cu filmele. Refuz să văd trailerele dinainte. Cu Praga nu a fost intentinționat, dar așa s-a întamplat și a fost minunat! Nu am știut mare lucru despre cum arată, ce ar trebui să vizitez sau dacă am unde să dansez. Am verificat doar gradele Celsius. În rest, totul a fost nou.

Minunat!
Nu vreau să îți arăt prea multe pentru ca efectul să fie același și pentru tine – oricum când vezi aievea, cu ochii tăi, este cu totul altceva, știi doar – dar dacă astfel este posibil să te conving să te duci să o vezi cu ochii tăi, atunci astfel voi face. Voi lăsa doar un bilet de avion să te mai despartă de capitala Cehiei după ce pozele și cuvintele te vor fi dansat. Glumesc. După ce pozele și cuvintele te vor fi atras. Mai aproape. Măcar cu gândul.
Ce ușor e totul în cuvinte câteodată, nu? Ușor de imaginat, ușor de apropiat, dar și atât de ușor de aruncat. Se aude „Je t’aime„-ul lui Jane Birkin și Serge Gainsbourg pe fundal?
E de la dans, de la cuvinte, de la joc.
Dar și de la alură. Alura Pragăi („Mama orașelor”, „Orașul celor o sută de clopotnițe”, „Orașul de aur”) are ceva din cea a Parisului, dar este construită în linii mai drepte, precum cele ale Vienei sau Berlinului. Ce are Praga și ce nu au celelalte este curățenia. Și nu construiesc o metaforă aici, ci revin cu picioarele pe pămănt și vorbesc chiar despre curățenia orașului.
Hodoronc tronc, din romantism am ajuns la curățenie (fiecare cu obsesiile lui). Despre asta mi s-a părut a fi Praga. Despre contraste. Și nu în arhitectură, ci în alură, da. Este foarte frumos organizat de-o parte și de alta a râului Vltava, în Boemia Centrală. Întâmplător oare acest nume al regiunii din Europa centrală?
Da, vine de la un trib celtic, nu de la conotația care ne place și pe care mi-ar fi plăcut să o dau orașului în povestea mea, oficial. A fost, în orice caz, o regiune foarte râvnită de-a lungul istoriei (iar Boemia este în continuare cel mai apreciat cristal; cristal de Bohemia, hello?)
Și acum am înțeles de ce.
Pentru că este superbă!
Venind dinspre aeroport înspre centrul orașului, odată ce treci de blocurile construite de pe vremea comuniștilor, ajungi într-unul dintre cele mai pitorești cartiere, cu străzi late, încadrate de copaci suberbi și case impunătoare ce odinioară aparțineau artiștilor, iar acum sunt sedii de ambasade.
Mașina care te duce dansează și în dansul ei vezi orașul în zare și îți dai seama că, de fapt, ești pe o colină alcătuită din mai multe coline. Aici, în cartierul fost boem (devenit diplomatic și scump), dar vei descoperi că și mai încolo, prin centrul orașului, când te vei plimba.
Mika, prietena noastră rezidentă la Praga, a fost ghidul nostru și pentru că este the ultimate party girl (petrecăreața supremă), am mers pe mâna ei cu toată încrederea. Dacă și ție îți place dansul și prin dans înțelegi tot ce ține de bucurie a sufletului (prin toate cele cinci simțuri), hai cu noi!
Lucrul preferat al Mikăi la Praha? Vibe-ul (vibrația)!
Vineri seara este perfectă pentru a gusta dintr-o sumedenie de bucătarii asiatice (chiar dacă și-n Cehia, da), sub același acoperiș al unui loc foarte interesant unde după ce mănânci în timp ce mintea nu mai ține pasul cu gusturile, dar îi place de se activează toate endorfinele din lume, o persoană simpatică îți va masa umerii. Asta și dacă reziști până la ora de închidere ca noi. Locul se cheamă SaSaZu; important este să comanzi platouri despre care să fi aflat deja că sunt bune și cel mai tare este să le împarți cu toți de la masă.



Se transformă și în club după o anumită oră, în anumite seri.
Sâmbăta dimineața începe cel mai bine cu cea mai bună cafea de specialitate din oraș, la Ema, după un mic dejun copios la hotel și o plimbare cu metroul. Metroul este o destinație în sine în Praga. Stațiile sunt atât de frumos decorate, încât vei vrea să le faci poze. Pentru a cumpăra bilete, însă, vei avea nevoie de monezi (nu toate opririle acceptă card). Odată cumparat biletul (~ 1,10 euro) valabil o jumătate de oră, trebuie compostat. Este foarte ușor să ratezi aparatele, dar nu o face; amenda este de 800 de coroane (~ 40 euro).

Apropo, coroanele sunt valuta Cehiei și, cum ai văzut mai sus, ai nevoie de ele în locuri precum metroul.
O luăm agale-nspre Castel, după ce am coborât la stația Malostranska pentru a ajunge la intrarea secundară a acestuia. Întrucât o zi este prea puțin pentru a vizita interiorul, vedem doar exteriorul castelului și Catedrala Sf. Vitus. Castelul din Praga este cel mai de preț simbol – datând din sec. IX – al Cehiei, cel mai mare castel antic din lume (70 km pătrați) și reședința președintelui. Dacă ai de gând să vizitezi castelul și în interior, va trebui să mergi pe la intrarea principală și să stai la coadă pentru a cumpăra bilet.





În grădinile Castelului se poate asculta muzică. Ah, data viitoare!
Catedrala Sf. Vitus este măreață!



Plecăm de la Castel pe scările superbe înspre oraș și ajungem pe Podul Carol (Charles Bridge) de 516 m lungime peste râul Vltava, un loc superb de a observa maiestuozitatea orașului.






Un loc încă nu atât de vizitat, dar atât de intim și plin de energie bună este pe prima scară la dreapta cum intrăm pe pod. Mika ne ia de mână și ne face cu ochiul. Cu ochiul îți fac și eu pentru a te lua acolo, pe lângă o alee superbă de copaci, înspre John Lenon Wall (Peretele John Lenon) și trebuie doar să îți imaginezi pe versurile de la „Imagine”. Tu și toți cei ce desenează în fiecare zi pe perete.
Și în viață.





Înapoi pe pod și înspre Centrul istoric („Staré Město„) al orașului, inclus pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul cultural mondial. Odată ajunși, mâncăm un Kürtőskalács la „U Malvaze” (simplu, cu Nutella, cu toppinguri de pizza).



Ajungem în Piața Orașului Vechi unde se găsesc clădiri pictate în culori pastelate de origine gotică sau romanesque (Palatul Kinský, Casa Clopotului de Piatra si Casa Štorch), Ceasul astronomic medieval, situat pe zidul sudic al Primăriei, dar și o aglomerare extraordinară de turiști.

 

Înspre cea mai bună patiserie, vestită pentru ale sale oatmeal cookies și acum vă spun eu că și pentru ale sale brownies („negrese”). Mmm… Se numește „Bakeshop„.


La pachet. Pe străduțe ce dau în cele mai drăguțe și mici parcuri. Căci vom mânca cel mai bun burger din oraș, la „Nase Maso„. Sau friptură pe care tu ți-o alegi. Pe loc. Totul e pe loc. Rapid. În acel mic și foarte apreciat loc. Pe bună dreptate!




Pauză la hotel. Dormit buștean.
Revenim pe străzile orașului după ce se va fi întunecat și vedem că acesta arată la fel de bine și noaptea. Mergem pe jos până la Vltave ca să vedem Castelul noaptea.




Ni se face foame și ne îndreptăm înspre mâncare. Mâncareee. Așa ajungem în piața Mall-ului Cuadrio unde se găsește statuia capului lui Franz Kafka, o statuie ce pare „disco” din depărtare, dar când ne apropiem vedem că de fapt se învârt bucăți ale acesteia în diverse moduri și uităm despre mâncare.

Dar nu pentru prea mult. Mâncăm la Polpo by Kogo, unde paharele sunt frumoase și au inele de îngerași deasupra, în fundal se aude Simply Red și mâncarea italienească este foarte bună!

În drum spre hotel trecem pe lângă celebra Dancing Building. I se mai spune și „Fred and Ginger”, după Fred Astaire și Ginger Rogers.
Facem ce facem și iar ajungem la dragoste.
La dans.