Știți când nici nu știți când sau cum s-a întâmplat, dar cumva s-a întâmplat și v-ați făcut un abonament la, să spunem, Amazon Prime Video și ați ignorat mailurile de la Amazon, pentru că… Amazon, dar, într-o zi (ne) accidental deschideți un mail și hop, vedeți, în sfârșit, că sunteți abonați?

Primul meu instinct a fost să mă dezabonez pentru că și așa, câteodată, mă apucă un fel de anxietate când mă gândesc la câte îmi doresc să văd pe restul de abonamente pe care le am deja. Dintr-odată îmi trece Vlad prin minte. Vlad este un om foarte fun cu care mă intersctez prin viață și, de câte ori, spontan, ne întâlnim, ne simțim pur și simplu bine. Vlad a fost acolo și când mi-a căzut din mâini un tort, odată, exact în momentul în care oamenii au început să cânte La Mulți Ani! noaptea la 00.00. Nu pentru mine și nu a fost vina mea. Dar asta este o altă poveste; una dintre cele mai penibile, dar și amuzante, acum plăcute, din viața mea.

Legătura dintre abonamentul la Amazon Prime Video (Doamne, nu era mai ușor să fie doar Prime?) și Vlad este o discuție adorabilă pe care, foarte pe scurt, am încercat să o avem la un concert. Cristina, ce părere ai despre stilul lui Pep Guardiola? Cu toate detaliile lui albe de la gât, de la mâini. Îl știi, nu? Artificii s-au aprins în mine pentru că – pe lângă faptul că eram la un concert și așteptam ca el să înceapă (maaam! Sper să fie posibile concertele în viitorul cât mai apropiat, mamă, mammmă!) – intrasem cu el într-un loc care-mi plăcea când deja eram într-un loc care-mi plăcea. Ma-mă, ma-mă! Vorbeam despre un om minunat – Pep Guardiola – pe care l-am tot remarcat pe ici-colo și chiar dacă nu știam atât de multe despre el, știam, totuși, că este un om minunat. Dar când am început să aflu și mai multe despre el, am devenit fascinată ca de fiecare dată când dau de un suflet așa frumos. În orice caz, este unul dintre cei mai buni antrenori de fotbal la ora actuală și, în plus, are un stil unic. Vestimentar, așa cum remarcasem, de prima oară pe Google, dar și în a antrena, descopăr acum în documentarul pe care Vlad mi l-a recomandat la concert (ma-mă, ma-mă!). Da, este pe Prime și dacă vă doriți să luați o pauză de la Downton Abbey sau Ozark sau de la orice altceva, vă recomand și eu acum să vă uitați la All Or Nothing: Manchester City (Totul Sau Nimic: Manchester City).

La Pep, ca la orice om autentic, stilul este, de fapt, sufletul care apare și face trucul.

Cu siguranță, faptul că Pep îl aude și îl scoate la suprafață prin acele detalii subtile este un joc (ca atunci când eram copii și era natural pentru noi să ne jucăm) și alege să îl împărtășească și cu restul lumii.

Stilul nu este despre Uitați-vă la mine, ci despre Acesta/Aceasta sunt eu.

Și aici intervin hainele și ne ajută (atunci când alegem) să facem asta. Unora dintre noi nu le pasă și cred că nu este important și chiar nu este atunci când alegem să credem că nu este, dar și prin asta spunem ceva. Gândiți-vă la Steve Jobs. A fost un singur Steve Jobs. Unora dintre noi, însă, ni se pare interesant să observăm cum ceva din sufletul nostru ne vorbește, ne arată cum suntem cu-adevărat, și se preface în mâini – să zicem. Și ce este mai romantic decât să ne ținem de mână? Liber. Să ne sărutăm, duh.

Prin urmare, da, cred că vorbim despre romantism. Aceste detalii Pep le alege pentru el (cu toate detaliile lui albe de la gât, de la mâini) sunt subtilități pe care romanticul din el le împărtășește cu romanticii din noi. Ceva magic se întâmplă atunci când subtilitățile (unice la fiecare) se întâlnesc în privire și se țin de mână până la sfârșitul unei întâlniri. La o primă impresie. Când lucrează. Ideal. Sau la o cafea. Sau până la adănci bătrâneți. Oricând.

Ne trebuie curaj să fim noi înșine. Curajul este romantic. Prin curaj îi arătăm vieții că ne place viața. Pentru că – vă dau o veste! – tuturor ni se duce inima-n călcâie, dar ar face bine să se ducă! Dar vă mai dau o veste! Ne avem unii pe alții.

În orice caz, rivalitatea dintre Pep Guardiola și José Murihno este ca o metaforă pentru viață. Amândoi au stil și iată cum, încă o dată, putem să ne bucurăm de viață și de o iubire pe care cu toții, de fapt, o împărtășim. La care cu toții visăm. (Mamă, cum sună în română.) Este vorba doar despre măsura în care alegem să o exprimăm în lume, să o împărtășim cu lumea. Viața este o măsură de alegeri și fiecare alegere pe care o facem ne face pe noi. Și sunt doar două căi. Prin iubire sau prin frică.

Stilurile lor contrastante sunt pe deplin afișate, Totul Sau Nimic.

Toată lumea îl vede pe Guardiola ca pe acest artist creativ, acest „Michelangelo al tehnicii”, dar el este, de fapt, un învingător, All Or Nothing.

Este fascinant cum stilurile lor sunt numite fotbal atacant și parchează autobuzul. Și poate părea șocant, la prima vedere, că al lui Pep este cel atacant. Dar este adevărat, când ne gândim mai bine. Nu este exact așa și în viață? Trebuie să fii un luptător pentru iubire. Am zis-o.

Lady Gaga a spus, într-un interviu, odată: Viața e frumoasă, dar câteodată trebuie să fii un pitbull!

Manchester City, echipa lui Pep, a câștigat. În documentar. Dar și în realitate. Cei doi s-au îmbrățișat la sfârșitul meciului. Și nu este doar ca să vedem că în sport, evident, este fair-play așa să se întâmple, ci să ne și dăm seama că astfel e construită lumea. Sunt multe elemente în tabelul lui Mendeleev. 118 la ora actuală. Nu șapte miliarde, dar totuși!

Guardiola nu înțelege conceptul de a parca autobuzul, el dezlănțuie Ferrari-urile, Totul Sau Nimic.

În timp ce poartă puloverele lui simple gri sau negre și, aproape întotdeauna, detaliile lui albe de la gât, de la mâini. Un detaliu alb lângă față mereu luminează fața. Oricui. Însă, albul ar fi bine să fie un alb rece pentru un ton rece al pielii și un alb cald pentru un ton cald al pielii. Este acel ceva care îi aduce acel je ne sais quoi stilului lui Pep. Lăsând la o parte eticheta relaxată, dar totuși etichetă, prin cămașa lui albă sau tricoul lui alb, parcă se vede și mai bine lumina care vine din sufletul lui, prin ochi. Prin iubirea pentru ce face. Pentru oameni. Jucători. Pasiunea. Ferocitatea. Încrederea dinăuntru. Tonul. Căldura. Căldura feroce.

Fiți o echipă, băieți, fiți o echipă!, Pep în Totul Sau Nimic.

Urmărind acest documentar despre fotbal nu doar că mi-a amintit de energia pe care am simțit-o pe stadioane la meciurile (și la concertele, mammmma!) la care am fost, dar și de entuziasmul cu care, încă de pe vremea în care eram în școala generală, urmăream cu toată planeta, parcă, marile campionate. Aveam și fotbaliști preferați. Atunci, exact ca acum în vremea pandemiei, părea că suntem unul.

În orice facem este vorba despre a fi și mental în ce facem, nu doar fizic, așa cum Pep spune des în documentar. Această pandemie parcă a fost o cărămidă dată peste cap întregii lumi și să sperăm că răul făcut nu a fost în van. Fiecare persoană este inspirațională, când se îmbracă (sau dezbracă) sau când se ține de mâini cu o altă persoană și tot așa.

Pentru că eu sunt ochiul stâng, tu ești dreptul. Nu ar fi o nebunie să ne certăm? spune melodia de mai sus. Din concert!

Vlad, dacă ne gândim puțin, mai jos este, practic, ce am fi putut să discutăm direct. Dar nu, noi alegem romantismul. Dacă nu romantism, atunci ce? M-ai întrebat ce mai face Oz în Paris și instantaneu mi-ai pus zâmbetul pe buze.

Și pentru că nu ai niciun cont de social media, ce urmează este pentru tine, Vlad, wahaha!

Fiți o echipă, băieți, fiți o echipă!