x
8403

Oxitocinele și Furnicăturile

noiembrie 25, 2012

Aah, în sfârșit scriu! De nu mi-am înșiruit fraze-n minte, de nu m-am documentat și de nu am adunat idei și tot nu am mai trecut pe aici, găsindu-mi de fiecare dată ba scuze, ba frici de tot felul, neinteresant. Mi-a fost dor de… aici! Oxitocina e de vină. Cum? Nu rău, nu? Extraordinar chiar! Oxitocina a fost semnul. Să mă apuc odată de scris. Iată-mă! În caz că nu l-ai ascultat pe Dobrovolschi, azi dimineață, și, ca atare, nu ai auzit despre oxitocine, o să auzi acum. Aici.

Aiiiici, aici, spun eu nu în tonul lui Mary Poppins.

Dobrovolschi și Craioveanu nu doar că mă fac să râd, în fiecare dimineață, în drum spre serviciu, ci mă fac să mă și întreb cum o să renunț la acest serviciu când îmi place să conduc înspre el atât de mult? Abia aștept să ajung în mașină și să conduc pentru cel puțin vreo jumătate de oră înspre el. Ador diminețile, ador condusul, ador să ascult muzică și ador să fiu curioasă. Poate ar trebui să fac o carieră din asta, în schimb, Cristina. Cei doi m-au făcut curioasă, azi dimineață, când, practic, zburam înspre serviciu. Ora de vârf m-a ajutat.

Așa că, iată-mă, aiiiici, investigând fenomenul. Nu până-n pânzele albe, căci a fost suficient doar să aflu că oxitocina este supra-numită și hormonul dragostei ca să o iubesc. Se spune că este hormonul eliberat de creier pe parcursul cincimii de secundă în care ne îndrăgostim – cercetătorii britanici o spun, desigur. Furnicăturile care simți cum se joacă de jos în sus pe șira spinării, celebrii fluturi din stomac, ceața psihedelică din minte, înmuiatul incontrolabil al genunchilor, zâmbetul pe care nu-l poți ascunde nicicum și inima care… Zboară și nu are timp să proceseze sau să orice oricum. Atunci se nasc oxitocinele.

Pe mine m-au făcut curioasă Dobrovolschi și Craioveanu, la radio Guerrilla, într-una din diminețile în care ca pe ace zburam la serviciu (traficul de la ora opt mă ajuta). Așa am ajuns să investighez ulterior, și eu, fenomenul. Nu până-n pânzele albe, căci suficient mi-a fost să aflu că oxitocina este supra-numită și hormonul dragostei ca să o iubesc. Se spune că este hormonul eliberat de creier pe parcursul cincimii de secundă în care ne îndrăgostim (perioada demostrată de cercetătorii britanici, desigur). Furnicăturile care simți cum se joacă de jos în sus pe șira spinării, celebrii fluturi din stomac, ceața psihedelică din minte, înmuiatul incontrolabil al genunchilor, zâmbetul pe care nu-l poți ascunde nicicum și inima care… Zboară și nu are timp să proceseze sau să orice oricum. Atunci se nasc oxitocinele.

Ce drăguț, spun eu tot nu în tonul lui Mary Poppins. Poate până la sfârșit îmi vine în minte un alt personaj.

Îmi place să mă gândesc la starea pe care acest hormon ți-o provoacă. Maximă intensitate sufletească și trupească. În același timp. Nu rău, nu? Extraordinar chiar. Știu că iau mult în brațe, ador sărutul, sar de bucurie. Înseamnă că oxitocina e ca aerul pentru mine? Oxitocina este la liber, așa că oricine poate să aibă oricâtă oxitocină oricine își dorește, oricine poate să iubească la liber. Ideal, oricine este liber. Lumea devine, astfel, liberă. E oxitocina. E înăuntrul nostru.

Pentru o secundă, un flashback al hipioților din anii ’70 despre care i-am auzit pe părinți vorbind, despre care am aflat în filme și pe care mi i-am imaginat, din când în când, mi-a trecut prin minte…

Ghandi spunea să fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în oameni (motto-ul meu în viață, se pare) și cred cu tărie în aceste vorbe (altfel nu s-ar mai numi un motto, oui). Oricât de greu ar fi, doar fii, și te va energiza, elibera, calma și, în cele din urmă, te va face să fii tu. De ce să ne ascundem în spatele unui lucru care nu ne face să ne simțim bine în loc să alegem să strălucim ca soarele? Totul trece. Normal că există și excepții, dar hai, hai! Vorba lui Dobro, într-o altă dimineață: nu-i noapte-așa de tare să nu crape de zi.

Așa că iubiți-vă mai mult, sărutați-vă mai mult, luați-vă în brațe mai mult (pentru a fi fericiți, trebuie să ne luăm de minimum 8 ori pe zi în brațe, spune un alt studiu), zâmbiți mai mult (adevărat și sincer, hello), fiți mai buni mai mult, priviți cu tandrețe mai mult, luminați-vă fețele, alinați mai mult, orice are legatură cu oxitocina… Mai mult!

PS: cântam în timp ce mă uitam la Overpowered-ul lui Róisín Murphy cu mult înainte să citesc despre oxitocină. Simțeam eu că e ceva magic acolo. Muzica e mereu prezentă în viața mea și eu în a ei. Un acel ceva care, azi, pe mine mă aștepta. Yum.

Róisín Murphy
Overpowered

Avem și personajul. Nu rău. Extraordinar chiar.

Hey, this is Cristina Pavelescu wearing a music cassette sweater, decoding (life) style and writing from wherever, yet always living in OZ, a world I invite you into. To smile in front of our screens (and live one day), put any kind of questions, answer in writing (or imagination) and marvel at fashion which is, in fact, style.

FOUNDER AND EDITOR

View All Articles