If you all know the song, please help me sing it and if you don’t know the song, the lyrics are „hey yay yay yay yay yay”.

Dacă știți cântecul, ajutați-mă vă rog să-l cânt și dacă nu știți căntecul, versurile sunt „hey yay yay yay yay yay yay”. 

…Îmi venea să îi spun unui prieten când el mă întreba „Eu ce naiba fac? De ce să fac ce fac, de ce să mă apuc de altceva? Eu ce să fac?!” Totul insoțit de o privire adâncă, dar abătută, de niște mâini îndreptate-nspre cer, de un corp ce se scufunda în scaun.

Practic ce mă-ntreb eu în fiecare zi. Aproape. Și cum mă scufund un pic în fiecare zi la propriu și la figurat numai ca să revin a doua zi mai „brează”.

Iluminată?

Puternică ar trebui să fie cuvântul.

Și nu e vorba despre vreo depresie sau ceva de genul. Este doar viața care se întâmplă în paralel cu gândurile noastre, cu așteptările, cu „Cerul” lui Proconsul, cu vinerile, cu verile, cu visele, cu o seară de septembrie total neașteptată, cu stelele, cu dezamăgirile, cu descoperirile, cu lacrimi, cu extenuare, cu nirvana.

Cu o gură dintr-o piersică sau o vișină. Sau o felie întreagă dintr-un pepene verde. Cel mai bun pepene din viața ta. M!

Din povestea ta.

Sunt fascinată de biografii. Dar de fapt de povești, îmi dau acum seama. De vieți. Mama mi-a spus la un moment dat că dacă fiecare om ar fi să-și pună viața pe hârtie, fiecare viață ar fi una ce merită povestită. Cu cât mă gândesc mai mult la asta cu atât îmi dau seama cât de posibil este.

Ce frumos as fi să ne punem viața și „pe tavă” nu doar pe hârtie și să trăim – așa cum din clișee am învățat – fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Nu spun asta ca să trăim cu frică. „Aoleu, aoleu!”. Nu, dimpotrivă! Să trăim viața fără nicio frică, să o trăim deschis și curat fără a o lua vreodată for granted, de-a gata, ca și cum ni s-ar cuveni.

– Dar nici prea în serios. –

Sau poate tocmai pentru că nu o luăm de-a gata, pentru că refuzăm să o trăim ca și cum suntem pe acest pământ pentru totdeauna, ne punem atâtea întrebări la care nu avem întotdeauna răspunsuri. Lipsa de răspunsuri ne face să ne răscolim sufletele și mințile în asemenea hal – în halul de mai sus – tocmai pentru că vrem, atâta timp cât suntem pe acest pământ, să facem cât mai bine ce facem și din tot sufletul.

Să ne găsim sufletul pereche.

Complicele. În cea mai pură dragoste, în cea mai neplănuită distracție, în viață.

Să ne gasim menirea.

Rolul din poveste.

Și în poveste câteodată ne-ntrebăm: „What the fuck is up?” („Ce mama naibii se întâmplă?”)

„What’s up” ăsta are și el farmecul lui. Să te zbați să iți dai seama ce vrei. Ce e cu tine. Ce iți place cu adevărat. Ce vrei de la viață și, mai ales, ce vrea ea de la tine?

Te chinui. Sunt zile în care te uiți în gol, te lași purtat de câte-o melodie, te prinzi în firele unui film. Te scufunzi. Nu mai intri pe Instagram. Bei un pahar de vin.

Dar în ziua în care începe – întamplator sau nu –

… parcă dintr-o dată te simți precum struțul ce tocmai a scos capul din nisip.

Și se nimerește în ziua în care ți-ai pus cei mai colorați sneakerși.

După seara în care ai văzut „Lion” (nu te uita la trailer, știi doar). Ce poveste! Și câte or fi asemenea. Șapte miliarde de povești. A mea este una. A ta este alta.

Șapte miliarde de vieți.

Ideea este că s-ar putea să nu ne dăm seama prea curând (sau poate niciodată) care este menirea noastră pe acest pământ sau s-ar putea să știm deja sau să avem impresia că știm. În oricare dintre cazuri, am învățat că viața are un fel de a ne suprinde și de a ne aduce mereu în noi. Înapoi în noi pentru o nouă rundă de întrebări.

Alte rezolvări.

Și ești în după-amiaza zilei cu sneakerșii colorați, ești în trafic și începe o melodie pe care nu ai mai auzit-o niciodată, o cauți pe Shazam și un nou capitol are să înceapă.

Gata, a început.

Fiecare moment poate fi un nou început. P!nk a fost descoperită în timp ce cânta „What’s up?”-ul lui 4 non blondes în barul în care cânta în fiecare seară. În timp, a depășit-o pe Neneh Cherry ca popularitate, dar de întrebat se pare că se tot întreabă.

„However, let s see how loud we can be!”

„Oricum, haideți să vedem cât de gălăgioși putem fi!”

Prietenul de mai sus? Azi dimineață când ne-am văzut avea deja un plan.

Eu? Scriu la poveste.

Tu?