Cu această vreme nu doar că nu mai știu (câteodată) cu ce să mă îmbrac, dar mă și amăgesc (câteodată) că odată intrată într-un loop în care mă îmbrac în – mai mult sau mai puțin – aceleași haine, este ca și cum nici nu mă mai gândesc la cu ce să mă îmbrac.

Oh, trebuie sa mă îmbrac? Nup, iau hainele cu care știu deja ce, cum în orice situație și fără să-mi mai bat capul, le pun pe mine, ies și parcă nici nu mă mai gândesc la vreme. Oh, ce vreme, oh, vară, primăvară etc. 

Dar mie îmi și place să îmi bat capul, mi-e dor chiar! E ca un joc în permanență pentru mine și ce e joc, e clar că e cu plăcere și cu drag. Chapeau magique, baba-oarba, Jenga, nu Monopoly sau… Nici nu-mi vine alt boardgame în minte așa repede. Se pare că îmi place să îmi bat capul în joacă. Cred că un lucru nu trebuie să transmită ceva super serios ca să fie bun. E matematică, iar restul e discutabil.

Pe de-o parte.

Pe de altă parte, de când cu această vreme, nevoia de endorfine e la niște cote… De fapt, cred că vremea se joacă și le face pe endorfine să iasă de sub plapumă și să se pună – vor ele nu vor – lângă tine pe canapea duminică. Și nu se uită la tine. Sunt doar acolo, cuminți, și tu le simți prezența și vrei să le ai. Câteodată le găsești în tine, câteodată în persoana de langă tine sau în muzică sau… Ah, în atâtea! Dar când simți că parcă îți țâțâie fundul și ai vrea să faci ceva ce nu ai mai făcut, faci mișcare.

Aha. Ha. Ha.

Tocmai în acest scop, astăzi mi-am pus colanții și bustiera de la yoga pe mine, poate-poate mă mai întind pe undeva. Suficient de camuflat încât cei cu care m-am văzut să nu știe neapărat, iar eu să mă amuz pe mine însămi pe ascuns.

Asta și pentru că m-am lăsat inspirată de ținuta Céline postată ieri, ținută ce a câștigat în poll-ul de pe Insta. A, a.

[Pleasure Delayers Or 3 Outfits To Transition To Spring]

Am amăgit eu vremea acum cumva, ha! ?

I fell in love, not with anything or anybody in particular, but with everything.