x
14247

Înnebunită După Lumină În Paris, Orașul Luminilor

aprilie 16, 2019

Aș putea oare fi prietenă cu cineva căruia nu îi place Parisul? Cum să nu îți placă Parisul?! Ești sigur că ești bine?, m-aș întreba eu pe interior și ai vedea tu semnul de exclamare la exterior. Parisul are acel ceva pe care numai pe cont propriu cineva îl poate descoperi, cândva, dacă nu din prima. Știm că orice este posibil! Va exista o dată în care cineva va avea revelația. Nu de a-i fi plăcut orașul doar (era clar!), ci de a fi găsit, în sfarșit, lumina. Lui, ei, lor.

Lumina!

Parisul este romantism în cea mai curată formă a sa, acum îmi dau seama. Este romantism în atât de multe feluri, încât pentru cineva care fuge cât poate de tare de această latură a sa, Parisul poate deveni prea mult pentru a se putea exprima. Parisul poate deveni o oglindă a sa.

Rimează. Luminează.

Efectul de oglindă pe care un oraș, un film, o carte, o seară sau dimineață, o melodie, un om îl poate avea asupra cuiva este un semn dat, și el, din lumină cumva și semnele sunt atât de romantice! Dacă le vezi. Până acum ori zâmbești și deja te vezi în Paris, ori ai sprâncenele atât de ridicate încât aproape că gâdili norii cu ele. Poate, pur și simplu, îți place ploaia, dar ghici ce! Ploaia poate fi atât de romantică… Și iată cum se dovedește faptul că toți avem o fărâmă de romantism în noi. Pentru că în viață – se spune că – noi toți căutăm iubirea. Ne dorim iubirea, de fapt. Și nu mă refer la clasica jumătate, deși după iubirea de sine și iubirea pentru iubire, iubirea clasică este idealul împărtășit.

Hai, hai.

Împărtășitul de mâncare, la francezi – conform lui Geraldine de mai jos – face parte din însuși ritualul de a mânca. Mâncarea este sfântă și un mijloc de socializare. De a fi împreună. Un lucru pe care, dacă de mic copil l-ai avut în familie sau visezi să îl ai, ai ocazia să îl adori în Paris. Oriunde îl ai, bineînțeles, dar miros de pâine bună și croissante calde peste tot prin oraș ca în Paris eu nu am mai simțit nicăieri altundeva decât acasă, acasă când eram mică. Ca să nu mai spun de clătite la tot pasul, făcute pe loc și umplute cu jambom et fromage (și încă o varietate de lucruri sărate) sau cu Nutella (și încă o varietate de lucruri dulci) pe care nici acasă ne găseam la tot pasul.



Doamnelor și domnilor,
v-o prezint pe
Geraldine!

Despre mâncare
la minutul 5:27.

Mirosul de mâncare bună, nici prea sățioasă sau uleioasă, dar gustoasă, nici prea seacă, dar nici prea însiropată, când intri într-o casă care se simte ca acasă… Ah! Este inevitabil să nu îl simți când mergi pe jos prin Paris și să nu te gândești măcar pentru o secundă la acasă.

Mersul pe jos prin Paris, în aprilie, admirând cerul de deasupra Jardin des Tuileries, în timp ce mănânci un croissant sau o clătită în drum spre casă, cu o sticlă de vin roșu (în geantă) pe care să îl bei cu cineva drag seara, acasă, se simte ca acasă.

Viennoiserie ❤️

Și poate, momentan, nu ești romantic. Nu este cel mai ușor lucru din lume să fii romantic, necesită o doză de naivitate care te face să te urci în cel mai mare roller coaster. Și să pierzi pentru o clipă controlul (deși cred că exact în acele momente îl găsești), dar adrenalina caldă pe care o simți pe interior, ulterior, nu face decât să îți întărească încrederea.

Romantismul pare să fie ceva cu care ne naștem și pe care îl putem, mai departe, presăra în tot ce facem pe parcursul vieții. În tot ce purtăm, pentru că romantisul este stil. Indiferent de gen, stilul se întâmplă în momentul în care te vezi pe tine în oglindă, într-un oraș, într-un film, într-o carte, într-o seară sau dimineață, într-o melodie, într-un om.

Parisul este romantic precum propoziția lui Nietzsche:Viața fără muzică ar fi o greșeală.

Apropo de muzică, să vină oare afinitatea mea pentru franceză și din școală, unde profesoara de franceză ne învăța franceză după versurile lui Joe Dassin din melodia Et Si Tu N’existais Pas…?
Pe care îl auzeam și acasă…?

Acum a nu se asculta, însă, în surdină sâmbătă dimineață cu soare în sufragerie la mic dejun, ci în mașină (sau cu căștile în urechi în metrou), cu volumul destul de sus și afară să plouă și să fie aprilie.

Pont Neuf + ploaie = 😉

Ce romantice erau și serile de vară în care închideam cafenele cu Alex care mă-nvăța franceză după versurile lui Mylène Farmer, haha!

Limba franceză doar întregește esența Parisului. Tonul francezilor este unul ferm, dar cald, nu diferă (fundamental) în funcție de oră, loc sau ocazie. Nu este sexy (sexy spus în cel mai bun mod) ca portugheza sau spaniola, ci cald. Până și știrile și comentatorii de pe France 24 sunte calde și calzi, indiferent de subiect.

❣️

Dacă tot eram la capitolul muzică, o artistă franceză pe care o umăresc acasă și o ascult cu prieteni pe la casele noastre de ceva timp încoace este Christine and the Queens.

Apropo de prieteni, am prieteni care spun despre ei că sunt orice numai romantici nu. Nu le dau crezare, dar îi las în pace. Li se pare că sunt cool (reci, să zicem, deși sunt și cool, cool) sau ceva dacă o spun. Și la ceva timp, îi aud vorbind despre un oraș, un film, o carte, o seară sau dimineață, o melodie, un om. Și zâmbetul meu nu se poate abține. Nu vrea! Și nici brațele care, parcă fără voia mea, se îndreaptă spre o mare-mbrățișare. De bucurie! Și nu neapărat pentru el sau ea, sau pentru mine, ci pentru clincănitul paharelor de șampanie prin nori, pe undeva. A razelor de soare sau ceva. Gata. Doamne! Glumesc.

Clincănit a fost și între urechile noastre la Notre-Dame, la un concert de duminică seara cum nu am mai auzit vreodată.

Cathédrale Notre-Dame de Paris ☀️

Un alt fel de concert, într-o cu totul altă atmosferă. Lumină. Comparabil cu cel al francezilor de la Justice din vara trecută sau U2 cu Radu, fratele meu, din toamnă.

❣️❣️

Umorul este romantic! Atât de romantic!

Oricine te poate face să zâmbești, mulți te pot face să plângi, dar numai cineva cu adevărat special te poate face să zâmbești cu lacrimi în ochi.

Intrarea la toaleta de la Notre-Dame este 2 euro, dar – hey – ești și fotografiat în timp ce faci pipi. Înainte sau după. Apropo de pipi, în Montmartre este o cafenea care se cheamă Coffee, Peepee and Me unde îți faci singur cafeaua și la fel te duci și la toaletă. Parcă tot 2 euro era. Nivelul unei țări se vede și după toalete și da, la metrou câteodată mai miroase a pipi, dar aici nu este vorba despre cât de perfect este Parisul, pentru că nu este. Un romantic nu cred că va căuta vreodată perfecțiunea, ea oricum se va-ntâmpla în momentele de grație; și poate pipi și grație nu sunt două cuvinte ce sunt așteptate a fi găsite în aceeași frază, dar sunt la fel de naturale.

Care este fața voastră când sunteți la toaletă, haha?

Mirosul de pomi înfloriți prin Paris în aprilie…

Roz.

Verde.

Parisul este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, conform Wikipedia, dar este scump fără a fi pretențios. El ține la alura sa, la tot ce el este conștient că reprezintă. Este decorul a milioane de filme și nici măcar nu mă refer la cinema. Este bogat fără a țipa. Este curat în maniera în care când observ sneakerșii sau pantofii oamenilor pe stradă sau în metrou, observ și viața din ei. Observ franchețea de oricare gen ar fi ea. O observ! Și franchețea cred că este unul dintre acele je ne sais quoi.

Vezi ce vrei să vezi, auzi ce vrei să auzi și tot așa. Depinde de cât de romantic îți dai voie să fii. Liber.

Ceva ce nu este sincer, acolo, parcă se simte. Se simte oriunde în lume, dar în Paris, dacă nu ești sincer tu cu tine în primul rând, se simte; poate explicația din spatele stilului vestimentar în Paris. Stilului de oriunde din lume. Nu mi se pare că există vreo regulă sau vreo unanimitate, există doar autenticitate. Aceasta poate fi dimineața în Converși în timp ce îți mângâi piciorul pe care tocmai ce l-ai dezgolit, bei cafea, îți mănânci croissantul și pui ziua la cale, toate în același timp la soare. Poate fi într-o fustă roz cu flori roz în relief, tocuri și geanta preferată în timp ce te grăbești la serviciu. Poate fi o jachetă de piele cu guler alb imens și jeans negri pentru espresso-ul de la restaurantul de pe colț, băut afară la masă (măsuță). Poate fi orice atâta timp cât orice este egal cu sine.

Femeile (și bărbații) cu fluiditate în mișcare și pe chipuri de dimineață, cu un joie de vivre subestimat, un joie de vivre care ține de lumea lor, de lumea lor care le place lor, de OZ-ul lor. În Paris.

#parisianstreetstyle

Stilul pe care francezii îl adoptă nu diferă (fundamental) în funcție de oră, loc sau ocazie în portul lor de dimineață până-n noapte. Lumea rămâne fidelă stilului și îl adaptează din mers. Ușor, liber, elegant. O eleganță ce vine din interior.

Pentru că nu este vreodată vorba numai despre haine, iar hainele sunt mult mai mult decât doar haine.

Iar tocurile sunt mai mult decât doar tocuri.

A observa stilul și în realitate, în Paris, nu doar la televizor, pe Netflix, în serialul Dix Pour Cent (Call My Agent) este comparabil cu untul întins dimineața pe pâine (plus un strop de gem de prune) lângă ceaiul negru sau cafea. Este un serial ale cărui episoade mi le pun, des, pe fundal (în reluare, da) pentru o energie strălucitoare în timp ce lucrez sau fac aproape orice altceva, de fapt.

❣️

Prin Paris, compania ideală este cea care poate să meargă 16 (sau mai mulți) km pe jos pe zi, de dimineață, cu opriri superbe la Cafe Francoeur (în Montmartre) cu croissante și cafea înspre Le Bon Marché trecând prin Jardin des Tuilleres, prin față pe la Louvre, cu o oprire la Le Saint-Germain și după Bon Marché la cafeneaua de la colț pentru un vin alb și un ceai negru, o pain au chocolat printre, o oprire de mai bine de două ore în Jardin du Luxembourg până la închiderea parcului la ora 8 (la lăsarea întunericului, se închide parcul, da) și pe jos până la Place St. Michel, unde se dansa și cânta în lumina soarelui care apunea și făcea ca cerul să fie de vanilie. Compania care să ajungă cu tine la Pont Neuf și să vorbească despre univers.

După ce cu o seară înainte, chiar după aterizare și cazare, ne-am plimbat până la Sacré-Cœur cu o clătiă în mână.

Sincronicitate.

A doua dimineață ne pornim către un magazin – după croissantele de la boulangeria de la colț și cafea în pat – și ajungem la un altul, dar ne găsim fiecare (și eu, și Elena – una dintre Elene) perechea de Nike negri pe care, de ani de zile, fiecare și-i căuta. S-au dovedit a fi chiar mai tari decât fiecare și i-a imaginat. Lihnite de foame, mâncăm câte un mini burger la un restaurant aproape de casă, cu mese mici, afară, la soare, pe Rue Joseph de Maistre. Restaurantul părea mai degrabă de-al localnicilor decât de-al turiștilor. În cameră, mâncăm câte un Paris-Breast cu espresso, căci – hey – este desert tradițional, ne schimbăm și fugim cu metroul înspre Hôtel du Duc, locul conferinței Vogue Paris, aproape de Opera Garnier, în vecinătatea Bulevardului des Italiens. Îi spun Elenei că un om pe care l-am cunoscut la un moment dat și mi s-a părut nice este chef la Ibrik și mergem într-acolo. El nu mai era acolo, dar ciocnim un pahar de vin roșu cu zacuscă românească și pâine franțuzească.

Pentru ca a treia zi, dimineață, să o începem cu La Vie en Rose (după croissante cu cafea din mers) cântată pe străzile de pe lângă Sacré-Cœur, pentru ca mai apoi să zăbovim pe colină (cea mai înaltă din Paris), să ne luăm fiecare câte ceva bun (eu clătită iar, cred că cea mai bună sărată din toate zilele, chiar de la poalele colinei). Să luăm Big Bus-ul să hop on și off prin tot Parisul, să ajungem prin față pe la REX (cel mai mare cinema din Europa) pe Boulevard Poissonnière. Să ciocnim un vin rosé pe bancă, lângă Tour Eiffel duminică după-amiază înainte de Notre-Dame și înapoi în Big Bus. Ciocnim același vin rosé (care se și cheamă Joie de Vivre), la apus, pe Champs-Elysées. Mâncăm ceva bun asiatic (mâncarea preferată a Elenei) și mergem înapoi la Tour Eiffel sub care țopăim la 10.30 seara până se opresc luminile. Luminile pe „Doamna de Fier” care, de fapt, se simte ca de mătase.

O companie de care să ai libertatea de a te despărți pentru o întâlnire neprogramată, dar atât de plăcută într-o dimineață de luni, primăvara, la Café Beaubourg cu vedere la Pompidou. Dar și plăcerea de ate reîntâlni pentru a ne delecta împreună, mai apoi, la Centre Georges Pompidou și să plănuim să revenim la Atelierul lui Brâncuși de lângă Pompidou. O clătită cu ciocolată prin Marais și printre norii superbi în drum spre colina de la Sacre-Cœur face ca check-out-ul de la hotel să fie mai ușor.

Yves Klein
Grande Anthropophagie Bleue, Homage to Tennessee Williams, 1960

A, și cu care companie să stai în Montmartre.

❣️

Că era în Montmartre, că era în Marais, în Saint-Germain, lângă Grand Palais sau Champs-Elysées, clădirile în care locuiesc sau lucrează oamenii în Paris… Știu doar că de câte ori ajung în Paris, îmi place să le privesc și să nu mă pierd. Ochii îmi sunt relaxați, inspirația pare să plutească, un calm se instalează.

Home Sweet Home

La fix ca să mă joc cu Tour Eiffel atunci când îl zăresc de pe străduțe și îmi vine să zâmbesc. De parcă mă joc de-a v-ați ascunselea cu Inga și Natasha. De parcă e Craciunul în fiecare zi și se aprinde bradul de 324 m și casa este Paris.

Hey!

La Paris mi-am luat lucruri preferate. Dulapul meu, în ultimul timp, a ajuns unul cu lucruri preferate. Pfew! La Paris (ca și acasă) am mixat hainele atât de tare între ele, încât alte două ținute compuse de acasă cu o oră înainte de plecare nici nu am reușit să le port, dar le-am cărat în carry-on-ul de 11 kg. Căci noi am zis să avem toată experiența, cu tot cu RER B, cel mai eficient mijloc de transport dinspre și înspre aeroportul Charles de Gaulle. Plus că glumele (relaxate) cu stewarzii și stewardesele de la Air France au îndulcit oboseala (deja plăcută a) drumului în sine.

Explicația, până la urmă, și-o dă fiecare exact după cum și viața și-o așterne tot fiecare. Indiferent de gen, explicația se aude în momentul în care te vezi pe tine într-un oraș, într-un film, într-o carte, într-o seară sau dimineață, într-o melodie, într-un om. Cel mai frumos cred că este ca, înainte de orice altceva, explicația să și-o dea fiecare în oglinda sa, în lumina. Ă.

Ha❣️

Mmmm...

Romantismul este adevăr și adevărul este întotdeauna sexy, pentru că adevărul este iubire. Și nemuritor.


Vi-o puteți imagina pe Alicia Keys cântând Empire State of Mind doar că în loc de New York să cânte Paris? (!?!?!)

Ei bine, a făcut-o 🙂
de la minutul 19:16.


Apple sau Nike sau Ray-Ban și atâtea altele mi se par lucruri romantice și nu sunt franceze. Romantism văd în evoluția relației din ce în ce mai deshisă, fun și de prietenie ideală dintre mine și fratele meu, în Gust Of Wind-ul lui Pharrell Williams. Am simțit în atitudinea profesorului de presă scrisă, Ferenc Vasas, de la Școala de Televiziune sau la profesoara de biologie din școala generală, Doamna Dacian. Mierea! Cum zboară albinele din floare-n floare și fac mierea care ajunge în borcane să ajungă în noi mai apoi. Stay Flo-ul lui Solange. Romantism este în zâmbetul și discuțiile în contradictoriu (să le spunem) în familie, în menirea lui tata și discuțiile din mașina lui tata cu tata, în Hymn For The Weekend a lui Coldplay, în cafeaua plus ceva bun la orice oră din zi cu mama și mersul la filme bune de mic copil și orice cu mama, în rochia impecabilă pe care o port după 20 de ani după ce a purtat-o mama, în colecțiile lui Pierpaolo Piccioli, în întinsul pe plajă în mai sau august cu oricare dintre Elene, în prezentarea Not Cool din 2010 a lui Adrian Oianu, în ploaia care stă să înceapă, în sprâncenele care nu lasă ploaia să ne intre în ochi, în filmele lui Quentin Tarantino și ale lui Leonid Gaidai, în jocul lui Yuri Nikulin sau în Maitreyi-ul lui Mircea Eliade, în dansul în care ne pierdem, dar de fapt ne regăsim. Lista continuă pentru fiecare dintre noi, căci romantismul nu ține cont de loc, naționalitate, vârstă, religie, sex, școală etc.

Ține de acel je ne sais quoi de care și francezii s-au prins și de care se bucură la maximum în Paris ❣️

Ca cei doi de aici.

Hey, this is Cristina Pavelescu wearing a music cassette sweater, decoding (life) style and writing from wherever, yet always living in OZ, a world I invite you into. To smile in front of our screens (and live one day), put any kind of questions, answer in writing (or imagination) and marvel at fashion which is, in fact, style.

FOUNDER AND EDITOR

View All Articles