x
15481

Impecabil – Concertul Ed Sheeran Și Mersul La Concert Cu Mama

iulie 08, 2019

M-am trezit cu zâmbetul lui în minte. Am stat foarte aproape de scenă și, deci, de ecranele pe care apărea fața lui, dar și de sunetul curat pe care vocea lui o emana de fiecare dată când cânta sau vorbea. Și mai eram și cu mama! Visul împlinit al cuiva care a îndrăznit să viseze era ce emana zâmbetul lui.

Al lui Ed Sheeran în concertul de la București din cadrul turneului Divide, turneu început în martie 2017.

Mă tot gândesc dacă amân să scriu despre anumite lucruri pentru că am emoții prea mari și pusul lor pe hârtie mă transpune înapoi în stare… În timp ce scriu, dar și când citesc ce voi fi scris un an mai târziu. Pe de-o parte. Dar și pentru că, pe de altă parte, îmi place atât de mult să am astfel de emoții încât le țin în stomac în fiecare zi, pentru mine, până în ziua în care și eu și emoțiile suntem, deopotrivă, pregătite să vedem lumina de pe hârtie pentru ca mai apoi să poată fi văzută de alți oameni. 🥁 Plăcerea anticipării? 🥁 Înapoi în stare, așadar. Înapoi unde nici nu m-aș fi așteptat să ajung în ziua cu concertul La câte (și mai ales ce) lucruri s-au întâmplat în acea zi, pentru că a fost cât pe ce nici să nu ajung la concert, dar hey, hey, heeey!

Concertele și zilele cu concertele.

Și mai eram și cu mama. Cu mama nu am o relație de mimi-mumu sau cum se numește relația de alintat sau răsfățat și bătut pe umăr dintre copii și mame. Cu mama am dintotdeauna o relație de prietenie și, când spun asta, nu mă refer la clișeu, deși și acela este frumușel. Mă refer la o relație care, pe lângă faptul că este de familie și simt că este și cu magie, este și una de prietenie. Dar o prietenie atât de dusă până în pânzele albe încât eu, una, nu mai pot să fiu altfel decât într-un adevăr, în continuu, care de multe ori poate fi prea mult, vorba mamei. Dar cum și de ce altfel, mama? Tata când ne aude că ne aprindem, ne spune mai-mai sp se aprindă și el: Măi, voi vă aprindeți cu reacție una pe cealaltă… (sau ceva de genul, știu că reacție a fost implicat). Dacă eu sunt cumva aprinsă, este clar că mama va fi și mai și și invers, evident. Când spun prietenie, mă refer la o prietenie așa cum este ideal să fie: adevărată. Când știi că dacă întrebi ceva la care vrei să auzi un răspuns nu doar adânc, ci curat, răspunsul dat te va ajuta. Direct și de multe ori mai degrabă cu lucruri grele care se pot transforma în ușoare, decât cu lucruri ușoare care se transformă în grele.

Mama, de ce îți e poftă să mănânci?

Uhm, parcă de nimic.

Dar dacă stai un pic și te gândești pentru câteva secunde de ce îți e super-super poftă să mănânci?

Cristina…!

Eu sunt cu pupatul și îmbrățișatul la noi în familie, mama e mai așa-și-așa, să zicem. Și-atunci un pupat ca cel ce urmează la un concert (care s-a întâmplat să fie și unul dintre cele mai simpatice la care am fost vreodată și am fost la multe și abia aștept să merg la și mai multe, hello), nu este „o poză” menită a fi postată. A fost făcută pentru tata și fratele meu, avem un grup pe Whatsapp noi patru.

Și m-am trezit, așadar, cu zâmbetul lui în minte. Cu o strălucire. Când am văzut „poza” dimineață, am știut că momentul din „poză” va fi unul la care mă voi duce de multe ori de-atunci încolo ori de câte ori cad și vreau înapoi să zbor. Culmea este că versul pe care s-a nimerit să ne filmăm exact asta spune: I could fall or I could fly. Melodia se cheamă Dive, este de pe-al treilea album al lui Ed Sheeran și o puteți auzi de la minutul 25:25 din întregul concert Ed Sheeran la București de pe 3 iulie 2019:

Ed Sheeran – Dive
(min 25:25).
Ok, ok, min 26:00.
Ok, ok, ok, min 27:16.

Într-o lume în care totul trebuie să fie cât mai scurt „ca să și să nu etc”, un act artistic (de oricare fel ar fi el) făcut din inimă și ce nu ține cont de reguli (impuse „ca să și să nu etc” ale căror rost nu pare să fie unul din și cu iubire), ci de intuiție și inspirația venită din ea, poate părea un gest de rebeliune.

La fel ca autenticitatea în zilele noastre.

Mai mult decât atât, concertul lui Ed Sheeran mi-a reamintit că a uita de regulile care se simt dubios este unul dintre cele mai frumoase sentimente din zilele noastre. De a vedea și simți dubiosul, dar de a alege a trăi. Și vesel, și trist (/tot binecuvântat), exact ca în concert. Ca-n viață. Edward Christopher a găsit un mod interesant de a le intercala pe cele două fără să fie prea mult din niciunul. Interacțiunea lui cu publicul făcea ca melancolia dintr-un cântec să pară firească așa cum și este, de fapt și, prin urmare, melancolia se transforma din ceva greu în ceva ușor, într-o plutire. Depinde întotdeauna de perspectiva prin care alegem să trăim. De ce fel de viață ne dorim.


Cântatul lui în concerte cu ajutorul unei pedale loop este o metaforă pentru perspectivele de mai devreme. În interviul dat lui Mouloud Achour pentru Clique, Ed spune că i-a fost sugerat să „scape” de pedala fără de care același Ed spune că nu ar fi astăzi unde este.

Stilul lui Ed Sheeran, atâta timp cât este autentic și este 100%, este un stil ce poate fascina prin simplitatea lui. Dar așa o face și sufletul lui.

Min 1:55.
Ok, ok, min 8:23.

O agitație în ziua cu evenimentul se ridicase în aer și am început să primesc telefoane cum că ar trebui să fie numele meu pe biletele pe care le-am primit de la o persoană foarte dragă. Nu făcea niciun sens în mintea mea. Mai mult, la schimbatul de nume trebuia să am copia după buletinul persoanei de pe bilet și dovada plății. Exact! Am auzit pe parcursul zilei variante de la Ed Sheeran își dorește ca fiecare să aibă numele său și nu al altuia pe biletul pentru concertul lui până la Este pentru siguranța voastră! pe un ton ce numai siguranță nu exprima. Se formaseră cozi de două ore la biroul central Eventim (responsabilii cu vânzarea de bilete la concertul Ed Sheeran la București). Sun la Eventim și un ton ca cel de mai sus mă amenință chiar că nu pot intra la concert dacă nu trec pe la Eventim personal să fac schimbul. Înspre seară mi-am zis că nu avea cum ca o soluție atât de stupidă să fie singura soluție la o problemă care nici măcar nu părea a fi vreo problemă în sine. Săpând, aflu că este posibil ca și la Stadionul Național, locul concertului, să poată fi schimbate numele pe bilete. În vâltoarea de informații, una mai cețoasă decât cealaltă, trec pe la Eventim, văd coada, dar mă și conving de informația cu privire la posibilitatea schimbului direct la stadion. Drumul de la Universitate până la Lia Manoliu, în cel mai mare trafic, o jumătate de oră ar lua. Acum îmi ia o oră și jumătate. Cu mașina prin soare. Se lucrează la drumuri în toată zona stadionului. Unele dintre cele mai mari străzi înspre stadion sunt închise de-a dreptul. În încercarea de a parca mașina în ceva ce părea a fi un loc de parcare pentru zece minute (cât mi-ar fi luat să ajung pe jos până la o casă de bilete la stadion), îl întreb pe un polițist (care păzea o stradă închisă) dacă pot să parchez. Nu puteți, îmi spune. Dacă și următoarea stradă înspre stadion era închisă – i-am explicat în câteva cuvinte situația și proximitatea locului în care puteam parca. Da! Și cu un ton ca cel de mai sus, plus o față ce cu siguranță numai Siguranță și Încredere (din păcate) nu îmi transmite, îmi spune: Adică dumneavoastră îmi spuneți mie ce aveți dumneavoastră de făcut? Pentru o fracțiune de secundă am încercat, dar un Mulțumesc! doar a ieșit și mi-am văzut de drum. Următoarea stradă nu era închisă.

Merg până foarte aproape de una dintre intrările la Stadion, dar parchez în cel mai îndepărtat loc de parcare în care am parcat vreodată într-un mall, la Mega Mall. Traversez tot mall-ul pentru a ajunge la o ieșire secretă care avea să mă scoată exact înspre intrarea cu pricina la Stdion. La fix pentru a ieși în cea mai mare ploaie de vară. Mă uit în sus, mă simt ca un emoji și zâmbesc. Purtam topul din poză și poza a fost făcută cu două ore înainte, când ieșisem din casă. Iată-mă, deci, și-n ploaie. Alerg până la casa de bilete și dau de o altă coadă. Mai mică. Stau în ploaie, îmi prind părul într-un coc sus în vârful capului. Ajung la doamna de la casă, încep o conversație cu zâmbetul de mai devreme pe buze. Eu în ploaie, ea înauntru în casa de bilete. Totul ok până pun întrebarea cu numele și biletele. Aici vine răspunsul cu siguranța, urmat și de Pe bilet scrie intrarea M. Coravu, aici suntem la altă intrare.

Vin de la Eventim unde se putea face schimbul și mă gândeam că este posibil și la oricare intrare la Stadion, schimbarea se face electronic, nu? Ploua în continuare. Scoate mâna afară din casa de bilete și îmi arată, prin ploaie, schema stadionului (de la vreo 20 de metri distanță).

Vedeți cele trei pătrățelele?

Stați puțin, da.

Eh, trebuie să mergeți la altul nu la acesta unde suntem acum.

Un alt emoji. Ok, asta înseamnă dreapta sau stânga de aici? Privirea pierdută pare să indice dreapta. Înspre dreapta era și mașina pe care mă gândesc să o iau ca să mă duc înspre o altă intrare la Stadion numai pentru a schimba numele pe bilete sau acasă la părinți unde mă întâlneam cu mama care mă aștepta să mergem împreună la concert. Soarele ce iese de cum ies și eu cu mașina din parcarea subterană a mall-ului mă îndeamnă să nu mai merg la nicio altă casă de bilete și să mă duc la părinți. Traficul este încă blocat, dar melodiile de care dau la radio mă fac să zbor. La figurat.

Ajung acasă, beau apă și comand un Uber. Ieșim. Mama și cu mine. Mama și-a luat cheile ei, eu i le-am luat pe ale lui lui tata. Tata, prin urmare, nu mai avea cum să ne ia de la concert. Ne amuzăm în Uberul cu care ajungem în nici zece minute la Stadion. Unde dispăruse traficul de acum o oră? Ajungem la casa de bilete din M. Coravu și, fără întrebări sau vreo coadă (vreo coadă!), se face o verificare într-un calculator, intrăm pe Stadion.

Ajunse în incintă, în lumina superbă de apus ce scălda Stadionul, i-am spus mamei ce zi am avut și prin ce ipostaze dubioase am trecut. Totul de la bun început așa simplu, de fapt, a fost menit a se fi petrecut. Cum am crezut. Și iar am zâmbit, mai întâi în sus, apoi înspre mama. Am continuat să zâmbim pe toată perioada evenimentului. Să râdem. Să aplaudăm. Să cânt. Să mă bucur de tot. Cu mama!


Aceasta nu este o recenzie, ci o invitație să mergeți la un concert Ed Sheeran oriunde în lume ați fi. Aceasta fiind spus de cineva care nici măcar nu a fost o fană Ed Sheeran, dar și-a lăsat mintea deschisă pentru o eventuală posibilitate de a fi și cred că sunt. Acum. Nu doar a artistului Ed Sheeran (care a cântat impecabil, cred că mai bine decât câțiva la ale căror concerte m-am dus fană fiind), ci a omului, pur și simplu. Și a oamenilor de la concert ai căror fană pentru o seară am fost. Când artistul și omul sunt una și aceeași, sigur cineva, pe undeva, ciocnește pahare de șampanie. Ador sentimentul de a fi fană a oamenilor. Ador să fiu fană a oamenilor și a lucrurilor care îmi dau sentimentul de zbor făcute de oamenii ai căror fană sunt. Ador să simt că pot să zbor.

Dacă am putea să zburăm și la propriu în drum spre casă ce bine ar fi. La figurat, însă, astfel și facem, la pas rapid. Traficul s-a transformat înapoi în cel aglomerat de peste zi cu soare, doar că acum este miezul nopții, plouă, mașina mea stă parcată la locul ei, acasă, iar de Uber nici nu poate fi vorba. Dar sunt cu mama. Zburăm înspre casă. La timp pentru a bea un pahar de vin alb cu tata, un duș și vise plăcute.


O întrebare la care am vrut, mai demult, să aud un răspuns nu doar adânc, ci curat, și m-a ajutat a fost:

Mama, tu crezi că există, pe undeva, pentru mine, acel cineva care exact ca mine simte?

Da.

Despre acest duet vorbea Ed în interviul dat pentru Clique mai sus.

In your mailbox would be ideal, yet in your e-mail is pretty close, yay!
Subscribe to
OZinParis letter.

Hey, this is Cristina Pavelescu wearing a music cassette sweater, decoding (life) style and writing from wherever, yet always living in OZ, a world I invite you into. To smile in front of our screens (and live one day), put any kind of questions, answer in writing (or imagination) and marvel at fashion which is, in fact, style.

FOUNDER AND EDITOR

View All Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *