x
16464

Freedom

aprilie 01, 2020

Când te lași dus de val, ai două posibilități: fie te sperii și nu vezi cerul de deasupra, soarele, nu simți briza și nici apa, fie te bucuri și observi artificiile.

Tu alegi.

Doamne, sentimentul de a ajunge acasă la apus. Te amăgești cu un ceai și un episod (doar) de Call My Agent. Nu te omori după a te uita la el deodată. Poate ai facut-o odată. Acum te uiți la el treptat, câte un episod pe zi. Și chiar te ții de ce ți-ai propus și te apuci de lucru. Este deja 8 seara, dar ești cool cu ce ai de făcut, îți place ce ai de făcut. Dupa ce ai dezinfectat tot cu ce ai intrat în casă. Ți-a luat ceva. Brusc, vezi o stare la orizont. În timp ce te uiți la episod. Se termină episodul și ~ hop ~ îți pui căștile. Vrei să asculți o melodie, pur și simplu. În căști, într-o altfel de intimitate, nu cu toți vecinii. Îți plac vecinii tăi chiar. Dar ești în halatul moale cu stele, ușor parfumat de dimineață și am buzunare în care să îmi bag telefonul cu muzica în el. Am mâinile libere.

Începe.

Oprești de tot televizorul cu Netflix pe fundal. Momentul de pe barca plină de oameni necunoscuți, de prin toată lumea, și câțiva pe care abia ce îi cunoscusem, noaptea, pe ocean, undeva la capătul lumii, îmi vine în minte. Ușor, nu stau mult în el. Deși zâmbesc. Zâmbesc. Ce frumos e construită melodia. Tot.

O melodie și mă apuc, dar e o lumină așa de plăcută în casă, e cald, e atmosfera de casă în care te topești. Ești demult în picioare.

Next.

Și dansez, fără să îmi dau seama. Doamne, ce dor îmi e mereu de dans. Trec vreo 5 melodii, intră la nimereală, dar le las doar pe cele după care mor, mor.

… Hop.

Trece ceva timp. De la 5 la ies un pic și la aer, la aer și cu muzica mea în urechi.

E frig, e deja vreo 9 jumate într-un sfârșit de martie care pare un sfârșit de februarie, dar mâine e 1 aprilie, e și ziua cuiva special în viața ta. Mea. Ce frumos e-n casă. Mă spăl pe dinți. Tot cu căștile în urechi. Gata, scot căștile, las telefonul pe pat, fac duș. Mă bag în pijama. Fină. Pijamaua. Contează. Pun și laptopul pe pat. Gata. Lumina de veioză, îmi place mult și de ea. O melodie doar. Căștile înapoi în urechi. Lumina tot aprinsă, se pare că mă ține într-o amețeală de “mă apuc”. E așa de plăcut. Mă scufund în pat. Mai intru și la videoclipuri pe YouTube. Tot de pe telefon. Revin destul de repede la Apple Music. Dar vreau să văd videoclipul. Pentru a multa oară. Înapoi. Te uiți, asculți.

O prietenă-mi scrie ceva. Eu îi răspund cu o melodie. Ea îmi trimite alta. Nu știu despre ce cântă artista, dar nici nu pare să conteze acum să îi înțeleg cuvintele.

Îmi amintesc despre Lucky. Și videoclip.

Asculți melodia fără videoclip, închizi ochii. Ce curat se aude. Sting lumina. Ești curios ce melodie începe. Acum chiar sunt doar cu muzica în întuneric. Fără amăgeli. Ce dor mi-a fost.

Nici nu știu când m-am dat jos din pat, nu mai spun că dansând, se subînțelege, aici aș fi putut să mă abțin, să nu spun, dar am spus-o, pe întuneric, în pijama, liniște peste oraș, lume. Muzică în urechi.


Apropo de M.I.A.:


Înapoi în pat.

x2.

Credeam că voi fi adormit deja pana acum. Tot aici. După 1000 a lui N.E.R.D. cum să nu fiu?

Și iată cum această seară în care am ignorat complet orice plan era să se transforme într-o, încă o dată, odă lui Pharrell Williams. Dar sunt pe un alt val, e clar că e și Pharrell aici, și mă las doar dusă de el. De val. Nu mai caut. Mă culc.

F*ck, doar Safe And Sound și adorm. Adorm, adorm. Abia aștept să mă trezesc.

… Sau într-o odă lui Justice, se știe.

Pericol și la acest val. De multe artificii, bineînțeles.

In your mailbox would be ideal, yet in your e-mail is pretty close, yay!
Subscribe to
OZinParis letter.

Hey, this is Cristina Pavelescu wearing a music cassette sweater, decoding (life) style and writing from wherever, yet always living in OZ, a world I invite you into. To smile in front of our screens (and live one day), put any kind of questions, answer in writing (or imagination) and marvel at fashion which is, in fact, style.

FOUNDER AND EDITOR

View All Articles