Și suntem. În timp ce privesc fix înspre geam și degetele se lipesc din ce în ce mai tare de tastatură, încerc să găsesc o cale de a pune acest sentiment pe hârtie. Și, hop, mai sare inima o bătaie. Iar. Și iar. Barbra Streisand și Robert Redford au creat în filmul Cei Mai Frumoși Ani (The Way We Were) iubirea la care cu toții, la un moment dat în viață, visăm și, mai apoi, învățăm cum să o lăsăm. Să fie.
Mai. Sare. Inima. O. Bătaie. Din fericire, stilul lor este pentru totdeauna. Oare unul dintre motivele pentru care îmi este stilul atât de drag? Pentru care orice este pentru totdeauna îmi este atât de drag? Acum cinicii s-ar putea să spună că nimic nu este, de fapt, pentru totdeauna. Hm, ? Let It Be ? este, ooh wee!
Fotografiile găsite pe internet cu cei doi aproape că nici nu se compară cu interpretarea lor actoricească din filmul din 1973 regizat de Sydney Pollack. În timp ce charisma lor, evident, este mare parte din felul cum erau, stilul lor ne face să visăm la un fel de a fi. Și mă refer doar la stil, pentru că trebuie să las dragostea lor să fie și să visez la o dragoste pentru totdeauna. Așa cum dintotdeauna am visat. Nu la dragoste pentru totdeauna.
Vor fi întotdeauna oameni care vor spune că este imposibil, dar dintotdeauna au fost oameni care au spus că sunt imposibile majoritatea lucrurilor minunate posibile, de fapt, în lume. Poți spune că sunt o visătoare, dar știu că nu sunt singura, ooh wee.
Mulți de întotdeauna.
Simplitate. Corpurile lor vorbesc chiar și când s-ar presupune că nu o fac.
Combinația de off white cu jeans este aproape la fel de dulce ca îmbrățișarea lui Robert Redford. Timp în care Barbra Streisand citește în cardiganul lui. Și toate acestea pe plaja din fața casei lor…
Fermecător. Ea feminină, el în uniformă.
Elegantă în rochie albă, cu cercei albi. Elegant în costum de tweed, cămașă albă, cravată cu buline. Materialele. Texturile. Gesturile. PĂRUL LOR!
Volumul pălăriilor și hainelor este aproape la fel de puternic precum volumul privirii.
Authentic de puternic. Hainele sunt atât de diferite și, totuși… nu sunt.
Complicitate sexy.
Lumea pare să se oprească atunci când ei își vorbesc.
Distracția în doi este cea mai tare întotdeauna!
Hop, iar un întotdeauna. Neintenționat.
Și din nou. (!)
PĂRUL LOR. (!)
Un fost iubit mi-a spus odată: Doamne, te-au făcut ăștia cu filmele în timp ce eu, entuziasmată, îi semnalam un shmoosh woosh dulceag, duios (nu siropos, hey!) aproape insesizabil în timpul unui film care nici nu cred că era neapărat romantic. Mă asiguram că îl vedea. Nu o făcuse, de aici și constatarea de mai devreme. Cred că am visat dintotdeauna la acel shmoosh woosh și când îl văd în filme este ca și cum visul este pe jumătate împlinit. Am știut. Nu spune ca-n filme și tu.
Da, doare de mori de multe ori, nici nu-ți mai simți inima, dar și când te face să vezi magia cu ochii… Când o lăsăm să fie și mai apoi ooh wee! Mai. Sare. Inima. O. Bătaie.
Notă: Am o fotografie înrămată cu părinții mei, fotografie ce a fost făcută la scurt timp după ce mama m-a născut. Seamănă atât de mult cu felul în care erau Barbra Streisand și Robert Redford. Stau întinși pe iarbă, mama în brațele lui tata, și râd amândoi din suflet. Fotografia îmi reamintește de fiecare dată că este minunat de posibil cu adevărat.