Despre iubirea pentru adidași. Pentru când te gândești „Sunt bine, am totul sub control” și auzi cum viața râde. Dar apoi râdem și noi.

Ani (da, câteodată ani) pot să treacă și niciun adidas să nu-mi facă ochii să-și dorească să se lipească de el, dar vine o zi când vezi trei perechi de adidași deodată (da, în aceeași zi) și nu poți să adormi. Un an și jumătate a trecut de la ultima mea confesiune și prin confesiune mă refer la mine cedând în fața unei noi perechi de adidași. Dar apoi a venit o zi. Și prin zi mă refer la ~ zi ~ și prin adidași mă refer la ~ adidași. Am tot scris și șters. Încă scriu și încă șterg.

Cadourile de sărbători constituie, adeseori, un concept dificil. Gândește-te la ce vrei cu-adevărat, mi-a zis mama. Mi s-a răsucit creierul un pic. Eram în mijlocul unei conversații cu o prietenă la telefon când am apăsat pauză și am răspuns apelului în așteptare. Era mama și părea supărată pentru că nu dăduse de mine pe cât de repede și-ar fi dorit. Motivul din spatele urgenței?

Ce îți dorești de Crăciun?

Mama, serios?

Dar apoi am plecat să iau cadourile de Crăciun. Am știut exact ce vreau. Pentru ei. În spatele minții, totuși, auzeam vocea mamei. Pentru mine. Aproape că am intrat într-o scurtă discuție aprinsă mai devreme. Cu căștile ipod-ului în urechi, am ieșit din minte și din planuri și am intrat la Nike. Aparent fără vreun motiv anume. Fără vreun filtru, mi-am lăsat mintea să fie zmeul care îi place să fie, la viteza la care îi place să zboare și iată cum ochii mei s-au lipit de el.

Instantaneu, mi-am văzut viața gravitând în jurul acestor adidași. Este un nou stil pe care, aparent, instantaneu, da, sunt nu doar dispusă, ci sunt și nerăbdătoare să îl îmbrațișez. Spun asta în cuvinte acum, atunci ascultam doar muzică în căști. Simt cum această nouă pereche de adidași mă va duce prin lume. Nouă. Proaspătă. Captivantă. Îi pun în picioare. Exact măsura mea. Înălțător. Astfel îi simt. Și nu doar metaforic vorbind. Literalmente îmi dau un fel de salt dinspre glezne. Dinspre călcâie, de fapt. Din fericire, am tot ascultat Dua Lipa mai tot timpul în ultimul timp.

Asta e?

Trebuie să recunosc.

Nu sunt cele mai confortabile încălțări pe care le-am pus vreodată în picioare. Deocamdată (sper). Cu toate acestea, ieși din zona de confort este ce cu toții – sper – că auzim în momente cheie din viața noastră.

Îmi plac atât de mult încât abia aștept ziua în care mă voi simți super confortabil în ei, să îi duc în lume, să mă ducă ei în lume astfel încât să devenim pentru totdeauna. Am scris aceste cuvinte înainte de aceste fotografii:

Primul loc în care m-au dus a fost Maldive. Am stat acolo desculță pentru o săptămână întreagă. Hmmm…

Stați puțin.

Nu am cedat din prima. Eu doar ascultam muzică. Dar m-am gândit la ei când încercam să adorm, seara, în ziua în care i-am văzut și nu puteam. Să adorm. Știți cum este când chiar îți place de cineva și chiar înainte să adormi, fără vreun plan de vreun gândit, te gândești? La cineva. Exact așa m-am simțit. Nu am mai adormit. Cât de rar se-ntâmplă astfel de lucruri. M-am și dus până la vecinul de lângă mine să îi povestesc. Ne-am entuziasmat împreună, am făcut schimb de cadouri bune, am ascultat muzică bună, am avut o conversație bună. Mi-am primit semnul.

Așadar, am plecat de la Nike gândindu-mă „Sunt bine, am totul sub control”, dar apoi viața râde.

Intrând într-un alt magazin de adidași – iarăși fără a mă gândi, doar ascultând muzică în timp ce mintea ca zmeul, în continuare, zbura – simt cum ochii îmi electrizează creierul.

Muzica este tare în urechi în timp ce mâinile vor să atingă ce inima își dorește. Poftim? Da, este exact așa. La numai câteva momente după întrevederea de mai devreme. Și îi ating. Sunt și ușori. Îi simt ușor. Cer măsura mea. E interesant cu aceste jumătăți de măsură. Au doar 38 și 39. Măsura mea la Nike este 38.5. Eu – oricum, evident – îi pun în picioare.

Atenție, vă rog!

Sper că sunteți pregătiți pentru ce urmează.

Știu ce am simțit eu când am văzut:

Convinsă, m-am năpustit asupra casei pentru a întreba unde altundeva în oraș pot găsi măsura mea. În timp ce, nerăbdătoare, așteptam, chicotesc când văd colanții:

Dar mă concentrez.

La încă o pereche de adidași. Dedesubt.

Știam că îmi doream clasicii Converse, scurți, albi. Știam deja, în acest punct, și că plecam în Maldive și m-am gândit că o pereche ar fi perfecți. Până să îi vad pe cei albi, scurți, clasici ~ cu ~ steluțe roșii, să găsesc măsura mea și să îi iau pe loc.

Mi-au spus că au măsura mea de Nike negri și fosforescenți într-o cu totul altă parte a orașului. Da!

Ce îți dorești cu-adevărat de Craciun?

Habar nu aveam ce avea să se întâmple. Adică? Să merg, a doua zi, la magazinul unde aveau măsura mea de Nike Blazer și să îi iau. Chiar în ajunul Crăciunului. Nu, chiar în amiaza ajunului de Crăciun, pentru că în ajunul Crăciunului, luam perechea de Nike Air. Din locul în care i-am văzut prima oară, dintr-o cu totul altă parte a orașului.

Am zburat ceva.

Câteva nume de melodii, o expresie de-ale mele, un punct și un clipit.

Let It Be

Mysterious Ways

I Feel Love

You Do You

.

😉