Este clasic, de fapt, definiția pentru sexy? Clasicul nu moare. Dungile nu mor. Iubirea ideală nu moare. Cerul de vanilie nu moare. Știam eu că îmi place clasicul pentru un motiv anume. Ingrid Bergman în Casablanca (1942) este pentru totdeauna. Așa cum este și Humphrey Bogart. Mulți spun că cea mai romantică iubire este cea neîmplinită. Eu spun că asta spun romanticii care se amăgesc singuri că sunt romantici. Un romantic știe că idealul este imaginabil, așadar posibil.

Așa cum este și stilul. Pentru totdeauna.

Un film sau un cântec nou, o rochie nouă… Atunci când au o cireașă clasică deasupra, se simt și proaspete și pentru totdeauna. Să ne gândim la Paris. Nu a fost făcut ieri, dar este sexy. Crocant. Ați auzit și voi acum sunetul pe care-l scoate o mușcătură de croissant cald? Gustul? Eu l-am simțit.

Stilul și emoția din Casablanca se trag din stilul alb-negru, puternic contrastant al filmului expresionist german. În expresionism, regizorii tind să distorsioneze sau să „curbeze” realitatea pentru un plus de efect emoțional. Vedeți? În iubire, este exact opusul. Nimic nu se distorsionează, realitatea nu se curbează. Poate acesta să fie motivul din spatele lucrurilor care nu sunt menite a fi pentru totdeauna, dar din a căror alăturare să se nască lucruri precum Casablanca, pentru ca o lume întreagă, de-a lungul generațiilor, să le admire frumusețea?

Frumusețea este unul dintre lucrurile pe care le caută umanitatea. Pe lângă adevăr și dreptate.

Adevărul este fundamental în stil și ori de câte ori puștoaica intră în scenă, pentru o secundă, uităm de tot. Ceva ne taie răsuflarea. Ca-n titlul melodiei Take My Breath Away. Din alt film.

Un cinic american expatriat se luptă cu decizia de a-și ajuta sau nu iubita și soțul fugitiv al acesteia să evadeze din Maroc este intriga filmului pe imdb. Casablanca a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu.

Putem să ne alegem pe noi și când noi alegem să fim noi, este posibil să găsim adevărul, frumusețea și dreptatea în noi, mai întâi. Apoi, poate, și în Paris. Pentru că We’ll always have Paris (Vom avea întotdeauna Parisul). Din acest film.

Se aude șampania cum se deschide. Tchin-tchin! Pentru curajul de a trăi iubirea!

PS: mă întreb cine scrie acum ceea ce urmează. Este oare Richard, de fapt, cel mai romantic dintre toți? Dar ce este viața fără momente care îți taie respirația? Uh, viața… Parisul. De dragul lui se împacă îndrăgostiții.