Zborul este parte din distracție către orice destinație de distracție aș zbura. Cam așa este și cu-mbrăcatul. Mă duc până la Steam? Ia să văd ce m-ar distra până acolo și acolo.
Odată m-am dus îmbrăcată în pijama să ridic un prieten de la aeroport. E adevărat că era iarnă și aveam o geacă din cap până-n picioare și puțini s-ar fi prins de „petrecerea mea” la care eu mă distram ceva de vis. Confortul de a fi făcut o baie fierbinte înainte, de a mă fi dat cu cremă și intrat mai întâi în pijama, apoi în geacă și mai apoi mașină, să ascult muzică și să cânt în drum spre aeroport este o formă de plăcere, de petrecere. Pentru mine. Era noapte și iarnă.
E adevărat și faptul că îmi pun câteodată pe mine veșnica pereche de blugi albaștri, un tricou alb și perechea preferată (a momentului) de încălțăminte și mă simt pregătită pentru petrecerea din club. Las totul în seama părului, parfumului și unghiilor.
The little things… They are never little.
Zborul către Bali a fost petrecerea dinaintea petrecerii numită Bali, așadar. Am știut că vreau pe mine lucruri nu doar confortabile – evident – ci și care să îmi insufle distracție de orice fel și de care să îmi fie și drag, drag.
Ia-ți rochia gri, eu am purtat-o pe zborurile lungi și e foarte comodă (urma să dorm până la urmă în ea), mi-a zis mama. Bun, îmi zic, îmi dă și un sentiment de sărbătoare. Este și rochia care tot călătorește cu avionul, dar și rochia pe care o împart cu mama. Parcă îi și văd straight face-ul; s-a obișnuit în timp. Mie mi se vede grinning face acum.
În flip-flops era prea frig să zbor cu Qatar-ul, așa că mi-am pus sneakerșii albi (mult spus albi) Golden Goose în care mă simt ca desculță. Au fost singurele mele variante de încălțăminte în excursie oricum. Frig și distracție au fost cuvintele care mi-au ghidat alegerile ținutei pe care am transformat-o dintr-una-ntr-alta în funcție de stare și temperatură.
Am găsit perechea perfectă de colanți gri, dar trebuie comandată peste mări și țări; până atunci, însă, perechea de colanți gri achiziționată de la Zara copii (oamenilor mari se pare că nu le mai trebuie colanți gri, simpli; am căutat peste tot) cu o zi înaintea zborului și-a făcut treaba. Colanții au fost moi, gri (duh!), aproape ca cei pe care urmează să îi comand. Gri? Ca să se amestece cât mai firesc în ținută. Îmi și plac colanții gri dintotdeauna cumva. Un anumit gri.
Sunt dintr-un melanj foarte fin, din bumbac și nu merg doar cu rochia prin aeroporturi și avioane, dar și cu bluza în care simt că sunt acasă oriunde merg. Acasă sau la petrecere, same. Este All Saints și a fost cumpărată într-o vacanță la fratele meu. O port cu drag și de cele mai multe ori o pun pe mine doar de drag. E și un bumbac interesant, și o nuanță aparte de bleumarin, și un tipar care nu este înțeles din prima, dar odată descoperit, este iubit pentru totdeauna. Este acel gen de haină.
Ca inimioarele colorate de la gât și de pe mână. Ca ceasul băieților, cum îi tot spun, Optimef, cu brățara ediție limitată Summer Well, pe care de cum l-am pus la mână am știut că îl iau în Bali. Încă nu l-am dat jos și îmi tot învârt cumva hainele în jurul lui de când m-am întors din vacanță.
Am plecat de acasă în rochie și sneakerși.
În primul avion mi-am pus colanții pe dedesubt, am zburat doar 5 ore și am ajuns la Doha, unde ne aștepta cineva. Ursul imens, din bronz, Untitled Lamp Bear realizat de către artistul elvețian Urs Fischer.
În al doilea avion mi-am dat jos rochia pe sub bluză și am rămas, deci, în colanți și bluză. Mmm… Am zburat aproape 11 ore.
Înainte să coborâm în Bali, rochia a intrat pe sub bluză, bluza a intrat la somn în rucsac împreună cu colanții. Awwm.
Drumul de întoarcere a fost același. Și cu aeroporturile, și cu avioanele, și cu hainele.
