Este foarte interesant cum, în fiecare an, vibrația Oscarurilor ia naștere din energia acumulată de pe covorul roșu mai întâi, din incinta Dolby Theatre din Los Angeles, California, mai apoi și ulterior de la oamenii de pe întregul glob pentru a o împrăștia în univers sub forma unei celebrării. A artei.
Anul acesta nu a fost vorba despre un film, actor, actriță, mișcare, insignă, rasă, selfie. *Momentele politice nu au ezitat, totuși, să se strecoare.* A fost vorba despre o vibrație care, asemenea unui personaj de desene animate, a plutit prin aer peste tot și și-a făcut simțită prezența.

…Un personaj magic?

Nu a fost nici măcar vorba despre strălucire sau vreo culoare anume; negrul a fost prezent bineînțeles, destul de mult alb, pasteluri, argintiu, roșu, gri și câteva prezențe care au ieșit din tiparul de reguli cu care suntem obișnuiți. Prezențe care nu doar ne inspiră, ci ne dau aripi – nouă,  visătorilor – pentru a crede posibilă lumea minunată la care visăm mereu.

Elegantă.

Au fost actori și actrițe care au purtat ținute în care s-au simțit bine, ținute care le-au plăcut – pe de-o parte – și actori și actrițe care nici nu s-au gândit, parcă, dacă le-a plăcut sau nu ținutele pe care le-au purtat, pe de altă parte. ***De ce să nu o fi făcut, totuși?***

Le-a plăcut:

Jennifer Lawrence în Dior. Cel mai bun look Jennifer Lawrence purtat de Jennifer Lawrence până acum. Nu?

Margot Robbie în Chanel împreună cu mama ei. Auziți clincănitul clopoțeilor?

Ding, ding, ding! Via Viola Davis.

Clink, clink, clink. Olivia Wilde.

Dublu clink, clink, clink.

Jordan Peele.

Nicole Kidman.

Drăguț. Gal Gadot.

St. Vincent, je ne sais quoi. Je sais quoi.

Yuuhuuu!

Angela Besset.

Taraji P. Henson și zâmbetul.

Saoirse Ronan vede roz și noi la fel.

Emily Blunt în Schiaparelli.

Doug Jones. Nu uitați să deschideți întotdeauna nasturele de jos al sacoului. Puteți să pozați astfel, totuși.

Maya Rudolph în rrroșu.

Christopher Plummer, elegant și zâmbitor.

💥 Pentru câteva secunde să visăm acum! 💥

Stilul (sinonim aici cu eleganța, sinonim mereu cu eleganța, de fapt) nu are vârstă. De fapt, nu există vreo vârstă la care oamenii cu stil să se priveze de plăcerea de a le plăcea moda. Pentru că sunt ei înșiși, pentru că le place să fie ei înșiși și pentru că știu să se relaxeze în sinea lor, mai întâi, și cu lumea din jur, mai apoi.

Whoopi Golberg în Christian Siriano și cu ochelari de soare, da!

Helen Mirren în Reem Acra. Rrr.

Agnes Varda în Gucci.

Jane Fonda în Balmain.

Rita Moreno!!!

Nu s-au gândit, parcă, dacă le-a plăcut sau nu. ***De ce nu?***

Emma Stone. Nu trebuie să câștigi un Oscar ca să arăți ca cea mai bună versiune a ta.

Emma Stone în Louis Vuitton.

Meryl Streep arată bine și Meryl Streep este, ei bine, Meryl Streep și cerul este albastru, dar nu se știe cu siguranță dacă Meryl Streep se gândește dacă îi place cu adevărat sau nu în ce se îmbracă. Dar Meryl Streep este, totuși, Meryl Streep și cerul este albastru. Dar, ah, Meryl!

Meryl Streep în Dior.

A luat naștere pe covorul roșu, asadar, pentru a pluti în sală, mai apoi.

Vibrația s-a ridicat în aer prin atitudine și tot felul de acțiuni simpatice, prin energia umană mai degrabă decât prin cea a vedetelor: ținutul de mână, îmbrățișări, întreruperea interviului dat de Sandra Bullock unui post de televiziune de către Nicole Kidman numai pentru a-i declara afecțiunea și a o lua în brațe, rochia purtată de Rita Moreno a fost, de fapt, rochia purtată de aceasta acum 56 de ani la Oscaruri, sărituri printre rânduri, Helen Mirren cu un shot în mână, Gary Oldman care i-a mulțumit mamei sale în speech-ul de acceptare al premiului pentru cel mai bun actor și i-a spus să pună apa la fiert, căci vine cu Oscarul la ea pentru a bea un ceai, schimbul tocurilor în favoarea Ugg-urilor, emoția lui Jimmy Kimmel ca să nu cumva să greșească organizatorii vreun plic cu câștigătorii ca anul trecut.

Gal Gadot și Margot Robbie.

Greta Gerwig și Laura Dern.

Îmbrățișare.

Femei cool.

Rita Moreno 1962.

Rita Moreno 2018. „Rochia a fost făcută dintr-un obi japonez și nu s-a deteriorat deloc.”

Petrecăreață.

O altă petrecăreață.

Să sperăm că a băut un ceai delicios cu mama lui.

Jimmy Kimmel fiind Jimmy Kimmel.

Moda este un mijloc foarte bun pentru a ne permite să fim cine vrem să fim și se pare că anul acesta, la ediția cu numărul 90 a oscarurilor, ținutele au fost cele ce au spus cine sunt actorii și actrițele și cum se văd ei pe ei, în primul rând, și cum vor să îi vadă lumea, mai apoi. Aici intervine partea în care a ne gândi la ce ne place și ce nu este foarte importantă. Nu ne putem ascunde. Tot ce putem face este să ne simțim cât mai bine posibil. Politic sau nu, activist sau nu, să fim sinceri cu noi înainte de toate.

Și apoi, politic sau nu, activist sau nu, vibrația a culminat în aer, în lume, cu propozițiile:

Visele stau la baza Hollywood-ului. Visele stau la baza Americii. Pentru toți visătorii de pretutindeni, suntem cu voi.”

Îmbrățișare?

 

CEL MAI BUN FILM

„Call Me by Your Name”
„Darkest Hour”
„Dunkirk”
„Get Out”
„Lady Bird”
„Phantom Thread”
„The Post”
„The Shape of Water” *CÂȘTIGĂTOR
„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL

Timothée Chalamet, „Call Me By Your Name”
Daniel Day-Lewis, „Phantom Thread”
Daniel Kaluuya, „Get Out”
Gary Oldman, „Darkest Hour” *CÂȘTIGĂTOR
Denzel Washington, „Roman J. Israel, Esq.”

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ

Sally Hawkins, „The Shape of Water”
Frances McDormand, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” *CÂȘTIGĂTOARE
Margot Robbie, „I, Tonya”
Saoirse Ronan, „Lady Bird”
Meryl Streep, „The Post”

CEL MAI BUN REGIZOR

Christopher Nolan, „Dunkirk”
Jordan Peele, „Get Out”
Greta Gerwig, „Lady Bird”
Paul Thomas Anderson „Phantom Thread”
Guillermo del Toro, „The Shape of Water” *CÂȘTIGĂTOR

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL SECUNDAR

Mary J. Blige, „Mudbound”
Allison Janney, „I, Tonya” *CÂȘTIGĂTOARE
Lesley Manville, „Phantom Thread”
Laurie Metcalf, „Lady Bird”
Octavia Spencer, „The Shape of Water”

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR

Willem Dafoe, „The Florida Project”
Woody Harrelson, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”
Richard Jenkins, „The Shape of Water”
Christopher Plummer, „All the Money in the World”
Sam Rockwell, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” *CÂȘTIGĂTOR

CEL MAI BUN FILM STRĂIN

„A Fantastic Woman” *CÂȘTIGĂTOR
„The Insult”
„Loveless”
„On Body and Soul”
„The Square”

DOCUMENTAR SCURT METRAJ

„Edith + Eddie”
„Heaven is a Traffic Jam on the 405” *CÂȘTIGĂTOR
„Heroin(e)”
„Knife Skills”
„Traffic Stop

CEL MAI BUN CÂNTEC

„Mighty River,” „Mudbound”
„Mystery of Love,” „Call Me by Your Name”
„Remember Me,” „Coco” *CÂȘTIGĂTOR
„Stand Up For Something,” „Marshall”
„This is Me,” „Greatest Showman”

CEL MAI BUN FILM DESEN ANIMAT

„The Boss Baby”
„The Breadman”
„Coco” *CÂȘTIGĂTOR
„Ferdinand”
„Loving Vincent”

SCENARIU ADAPTAT

„Call Me by Your Name” *CÂȘTIGĂTOR
„The Disaster Artist”
„Logan”
„Molly’s Game”
„Mudbound”

SCENARIU ORIGINAL

„The Big Sick”
„Get Out” *CÂȘTIGĂTOR
„Lady Bird”
„The Shape of Water”
„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

CINEMATOGRAFIE

„Blade Runner 2049” *CÂȘTIGĂTOR
„Darkest Hour”
„Dunkirk”
„Mudbound”
„The Shape of Water”

COSTUME

„Beauty and the Beast”
„Darkest Hour”
„Phantom Thread” *CÂȘTIGĂTOR
„The Shape of Water”
„Victoria and Abdul”

SUNET

„Baby Driver”
„Blade Runner 2049”
„Dunkirk” *CÂȘTIGĂTOR
„The Shape of Water”
„Star Wars: The Last Jedi”

ORIGINAL SCORE

„Dunkirk”
„Phantom Thread”
„The Shape of Water” *CÂȘTIGĂTOR
„Star Wars: The Last Jedi”
„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

EFECTE VIZUALE

„Blade Runner 2049” *CÂȘTIGĂTOR
„Guardians of the Galaxy Vol. 2”
„Kong: Skull Island”
„Star Wars: The Last Jedi”
„War for the Planet of the Apes”

EDITARE

„Baby Driver”
„Dunkirk” *CÂȘTIGĂTOR
„I, Tonya”
„The Shape of Water”
„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

MAKEUP ȘI PĂR

„Darkest Hour” *CÂȘTIGĂTOR
„Victoria and Abdul”
„Wonder”