fbpx

În Caz Că Se Lasă Cu Dans

Processed with VSCO with f2 preset

 

Câteodată mi se face un dor de scris cum mi se face și dor de desenat sau de luat în brațe. Nu mai zic de dansat sau de muzica tare din club. Și mai mereu când am un dor în general în stomac cumva, dorul se transformă într-o formă de drag, într-o formă de balon care zboară-nspre cer sau ceva. Dragul, mai apoi, se transformă de cele mai multe ori și în pofta de a mă îmbrăca în haine cu care simt că mă pot îmbrățișa întruna.

Iar plăcerile în viață sunt practic una cu viața însâși.

Totul a-nceput cu petrecerea fetiței de trei luni nou intrată-n gașca de prieteni. Cu părinții ei ieșeam în cluburi pe vremea când eu încă eram o fetiță. Era clar, așadar, că va fi cu dans, iar când e cu dans, alegerea ținutei necesită un pic de extra gândit. Am realizat totuși – de fiecare dată tot realizez acest lucru și tot dau o mică petrecere pe interior, căci așa ceva nu se ia de-a gata – că gânditul la haine, pentru mine, e un sentiment de fapt, nu gând. Dansul, pe de altă parte, e o stare de spirit impregnată atât de bine în mine încât mai toate ținutele mele, în general, sunt în caz că se lasă cu dans… Și iată cum am ajuns la titlul articolului. Dar și la importanța plăcerilor.

Încă refuz să îmi dau jos accesoriile de peste vară cum refuz să îmi scot lumina verii din mine. Doamne, nu mă mai opresc din metafore? Și eu îmi spun asta, dar e ideea care pare să danseze sau ceva. Iar o fac. Mă și distrează, recunosc. Spiritul, dar și îmbrăcatul pentru el. Așa că am rămas cu accesoriile. Mai aveam puțin și mi-aș fi pus și zmeură pe picioare. Ce? De plăcere. Doamne! Gata. Mă refer la pantofii de un roz ce mă bucură de câte ori îl întrezăresc pe picioare așa cum mă bucură și ideea că urmează să mânânc zmeură când o văd. Simțiti dulcele-acrișor în gură?

Presărată, proaspătă în ceva, proaspăt culeasă din grădină sau gemul proaspăt făcut de mama și aroma care împânzește toată casa.

Mă rog, vroiam să spun simplu că îmi era teamă că vin ploile și frigul și nu mai apuc să îi port, dar nu suna la fel de dulce-acrișor.

Într-una din diminețile de dinaintea petrecerii, mi-au venit în cap cel puțin trei variante de rochii. A se observa expresia din fotografii, dar și ținuta aleasă conform stării de spirit care nu era și apoi era la unison cu rochia. Și cureaua.

Frumos este să te simți și liber/liberă de orice fel de accesorii sau aranjat de vreun fel, dar aceea este o altă stare. La fel de plăcută. Totul este, cred, să dăm atenție spiritului și să observăm la ce visează el.

De acolo, viața începe să fie o petrecere și din punct de vedere al distracției, dar și al muncii implicate. O petrecere nu a fost fabuloasă până nu te simți măcar puțin obosit a doua zi. Plăcut obosit. Dacă nu obosit, să spunem copleșitplăcut copleșit – de tot felul de sentimente de drag. Plăcere.

Și din acel moment, din care ești atent – la tine, la acela, la ce-ți place, în ce ești îmbrăcat când te simți bine – lucrurile încep să se lege și uite cum am ajuns in club. Gaia a făcut petrecere în aeroport. Pe pistă, printre avioane, într-un hangar de avioane. Ador aeroporturile și avioanele chiar și atunci când doar îi las pe părinți pentru a pleca în vacanțe. Ce să mai zic despre euforia dinainte de a pleca eu pe oriunde dintr-un aeroport sau de a dansa într-unul la propriu. Eu v-am zis că se aranjează lucrurile și că viața este o petrecere în care dansul reprezintă recunoștința și îmi place să mă îmbrac pentru dans.

Am pus aceeași rochie cu aceeași curea pe mine, dar încadrate de clasicii albaștri Levi’s 501, jacheta bleumarin din denim Levi’s și sneakerșii Golden Goose care sunt echivalentul pantofilor fermecați ai lui Dorothy.

Din Oz, hello!
Rochia este COS, cureaua este BOSS. Mă duc să desenez. Sau cos. Paaa.