Zilele care îți schimbă viața. Îți vine vreuna în minte? Este foarte posibil nici să nu o fi luat ca atare, dar ea să se fi întâmplat și să te fi schimbat. Este în același timp adevărat că nu trebuie să se întâmple ceva ca să schimbăm ceva.

Poate fi o hotărâre interioară, de moment, de care doar noi în sinea noastră să știm. Și să dăm acea mică petrecere în suflet, să dansăm în imaginația noastră, să vedem poate și niște artificii. 

Să ne eliberăm inima măcar și preț de câteva secunde. Să nu o mai ținem în noi. Să o lăsăm să vadă cum este în afara noastră. Să o privim noi din afară exact așa cum ne privește ea dinăuntru. Ea să își dorească să vină singură înapoi în noi.

Ne putem referi fie la viața și înțelesurile noastre asupra ei, menirea noastră de până la acea zi și de la acea zi încoace, fie la viața ca mers al lucrurilor, al oamenilor din ea, ca viața de la acea zi înspre tot restul ei.

Cred în schimbarea peste noapte doar în cazul în care în noaptea respectivă îți întâlnești sufletul pereche sau unul dintre ele (scriind acum îmi dau seama că eu, totuși, cred într-unul singur pe pământ în viață, greu, dar neimposibil) sau acea dragoste care nu te lasă să dormi nopțile. Sau să mănânci. Sau să te mai poți imagina cu altcineva în afară de omul ce avea să devină parte din povestea ta, a zilei ce urma să schimbe ceva sau tot.

Sunt însă și zile în care ți se pune un copil în brațe și se face un film precum Demain tout commence în care schimbarea se produce fără ca măcar să îți dai seama. Ideal, plăcut, frumos, după părerea mea, este ca un copil să nu îți schimbe „mersul lucrurilor, al oamenilor” decât atunci când o face ca în film. Ca partner in crime.

Unul dintre cele mai tari lucruri vreodată pe pământ, împreună cu prima cireașă din primăvară, mirosul liliacului sau bujorului, gura de pizza adevărată când mori de foame, acea privire, ploaia de primăvară într-o sâmbătă dimineața, dușul cald după o zi răcoroasă, acele cuvinte, norii perfecți dinainte de furtună, pantofii comozi cu toc înalt, să rupi dintr-o pâine proaspătă, un cântec preferat la radio este să ai copil cu dragostea vieții. Toți partners in crime.

Chiar dacă nu este cu dragostea vieții, copilul poate să îți fie cel mai bun prieten, poate fi cel cu care să te distrezi așa cum nu ai mai făcut-o cu nimeni vreodată. Totul devine, într-un sens, nu despre copil, ci despre viață. Dacă nu este iubită, de ce oare să mai fim?

Unul dintre cele mai tari lucruri în viață este să fim. Este chiar viața. În fiecare zi. Până vine o zi care ne schimbă viața și tot așa. Nu se știe niciodată – nu te uita la trailer! – dar parcă face și asta parte dintr-un oarecare farmec. Da, da, da, farmec.