Cele mai frumoase duminici sunt cele în care pleci undeva, în care știi că mâine nu trebuie decât să deschizi ochii și vezi tu mai departe ce și cum (mâine fiind luni). Azi este luni. Azi este luni și nu mergem în nicio vacanță. Azi este luni și ne așteaptă o săptămână-ntreagă-n față careia să îi facem față. Și dacă ar fi vorba doar despre față, dar este vorba și despre corp. Este chiar mai mult vorba despre corp decât despre față.

Fața este, să spunem, cam la fel – asta dacă nu decidem să avem o față tot mai luminoasă cu fiecare zi și atunci și fața se schimbă. Odată cu corpul. Vorba vine. Odată cu ținutele. Fără ca să fie scrisă vreo regulă pe undeva, toți ne schimbăm hainele cu care ieșim în lume în fiecare zi.

Revenim la duminică. Pe lângă faptul că duminică îți vine un pic să-ți pui mâinile în cap – în mod clar nu te simți ca vineri sau sâmbătă, asta zic! – îți spui în minte că nici habar nu ai în ce te îmbraci mâine, dar ești deja în pat și te gândești că îți va veni cu siguranță inspirația dimineața și adormi.

A doua zi dimineața adică luni. Te uiți dezbrăcat/ă la hainele din șifonier poate-poate sar singure și se combină în cel mai plăcut mod. În acord cu starea ta 100%. Căci dacă nu, s-a dus luni „pe apa sâmbetei„.

Când au fost concepute zilele săptămânii, cineva acolo sus sigur s-a amuzat. Fețele noastre lunea, vinerea (vinereaaa!), sâmbăta sau duminica. Căci despre celelalte zile nu facem la fel de mult tam-tam. Doar dacă este miercuri și noi credem că este vineri. Atunci tam!

Este luni și noi tot dezbrăcați. Sper că nu dezbrăcați și la birou sau la cafenea sau la întâlnire. În caz că vă este frig, mai jos sunt sugestii de combinațtii pentru toate cele cinci zile lucrătoare ale săptămânii.

Timpul rămas în plus (Aleluia!) vă rămâne pentru imaginație, pentru pasiune, pentru a învăța franceza, pentru iubire, pentru a vedea un film.

Asta zic!

Eu atât vă mai zic!„, vorba unei prietene. Olà, Helena!

Ba nu, mai zic ceva. Hai – Hai, hai! – să avem o super luni și o super saptămână! Să ne vedem aici vineri și să dam o peterecere. Măcar în suflet. Mai bine, hai sa dăm una acum. Hai să nu mai așteptăm ziua de mâine. Dăm o petrecere acum, preț de câteva minute, în suflet.

Dar să nu ne ascundem după deget, toți am vrea o zi între sâmbătă și duminică.

Luni este cel mai ușor să porți un sweat preferat, jeanșii, adidași și o geantă va-va-voom, care știm că nu se poartă oricum.

Am trecut de luni cu mare brio. Faptul că am apucat luni seară să facem ceva de plăcere ne dă aripi și când acestea nu se văd, purtăm un pulover care arată că ne simțim ca și cum avea. Hello, marți!

Colanții de catifea sunt o găselniță foarte interesantă. Mă tot joc cu ei. Voi reveni la ei.

Asta este miercurea despre care credeam că e vineri. De aici și ⬇️.

Joi e pentru roz pentru că joi este atât de aproape de vineri. Joi e pentru orice combinație îți vine-n minte care te face să vrei să stai mai mult în oraș. Poate chiar să dansezi în oraș? Zic să ne îmbrăcăm chiar și pentru cea mai mică probabilitate de a o face și chiar dacă nu o vom face, toată ziua ne vom simți ca și cum vom fi făcut-o.

O fi vineri despre „casual„, dar este și despre intrarea în weekend. Casual prin jeans de sus până jos și petrecerea – din suflet despre care vă spuneam să o avem împreună în suflet – prin pantofi.

See ya!