O fustă din denim mă duce cu gândul direct la școala generală. Atunci făcusem o obsesie pentru ea, obsesie care a fost depozitată undeva în cutia cu manualele și compunerile vremii, pe care nu credeam că o voi deschide prea curând. Nu mai curând decât atunci când va trebui să mă strofoc să ajut la teme.

***Artificii***

Demna Gvasalia, însă, a simțit că e ceva de preț de exploatat acolo – prin „cuferele” tuturor fetelor născute in ’80 – și a pus un preț care se pare că a inventat expresia „de preț”. Multe „prețuri”, nu?

Pe ce? Pe fusta de blugi.

Prețul? 812$. „Stoc epuizat”. Zic să recurgem la „cutie”, fetelor, și pe lângă faptul că vom purta autentica fustă din denim, fără să aibă eticheta Vetements – e adevărat – dar și cu 820$ în portofel. Și-apoi, amintirile ce poartă un obiect vestimentar de genul, „scos de la naftalină”, sunt neprețuite. Era o reclamă care spunea ceva de genul.

În altă ordine de idei, tocmai m-am întors de la subsolul cu „depozite” unde fusta nu a fost de găsit. Mi-o fi luat-o Demna?

E posibil.

Dacă găsiți, totuși, o fustă de un albastru original Levi’s cu o scrisorică de dragoste (trebuie să am așa ceva într-unul dintre buzunare) din care au ieșit și fluturi (sper că nu și la propriu), vă rog contactați-mă. Până atunci caut și în alte cutii, dar și fuste de blugi pe net.

Vetements got nothing on us.

Fusta poate să aiba șlițul clasic al blugilor, se poate deschide de sus până jos, poate fi mini, poate ajunge deasupra sau dedesubtul genunchilor, strâmtă sau ușor evazată; contează doar în care dintre ele te simți bine. Cea mai versatilă dintre ele, dar și cea mai in vogă este cea de un albastru clasic.

Iar cum jeans-ul a devenit neutru (un fel de negru, un fel de alb) în vestimentație, putem profita de prezența lui prin fustă pentru a ne dau frâu liber imaginației și a construi ținute la care nu ne-am gândit în școala generală.

Restul sunt amintiri ce așteaptă a fi create.

Topshop:

Farfetch: